La 180 de grade: Numărul de angajați ai Ministerului Justiției nu va mai fi majorat, ci micșorat

  • 16 August 2017 15:30
La 180 de grade: Numărul de angajați ai Ministerului Justiției nu va mai fi majorat, ci micșorat

Ministerul Justiției a schimbat macazul. După ce ieri a prezentat pentru consultări publice un proiect de hotărâre cu privire la organizarea și funcționarea instituției, prin care se propunea majorarea numărului de angajați de la 141 la 160, astăzi documentul a fost înlocuit cu altul, care prevede reducerea statelor de personal cu 8 unități.

Astfel, s-a decis să se renunțe la câte o funcție din Cabinetul ministrului, Direcția generală legislație, Direcția profesii și servicii juridice, Direcția organizații necomerciale și Direcția cooperare juridică internațională, notează BizLaw.md. Mai mult, direcția contencios va avea cu patru funcții mai puțin decât a fost prevăzut inițial.

Astfel, conform noului proiect, Ministerul Justiției ar putea avea următoarea structură:

  • Conducerea – (Ministrul, Secretarul general de stat, 3 secretari de stat) – 5 unități;
  • Agent guvernamental – 1 unitate;
  • Cabinetul ministrului – 5 unități;
  • Direcția analiză, monitorizare și evaluare a politicilor – 5 unități;
  • Direcția generală legislație – 31 unități;
  • Direcția profesii și servicii juridice – 14 unități;
  • Direcția organizații necomerciale – 6 unități;
  • Direcția agent guvernamental – 11 unități;
  • Direcția relații internaționale și tratate– 5 unități;
  • Direcția cooperare juridică internațională – 6 unități;
  • Direcția contencios – 10 unități;
  • Direcția apostilă – 9 unități;
  • Direcția financiar-administrativă – 11 unități;
  • Secția resurse umane – 4 unități;
  • Secția managementul documentelor – 5 unități;
  • Serviciul informare și comunicare cu mass-media – 3 unități;
  • Serviciu audit intern – 2 unități;
  • Serviciu cu misiuni speciale – 1 unitate.

Detalii pe BizLaw.md.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:86 %
Vint:5,66 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău