Partidul PAS a obținut majoritatea în Parlament, transformând scrutinul într-un plebiscit pro-european lipsit de echivoc. Într-un contrast izbitor, Blocul Patriotic al lui Igor Dodon – favorit tradițional al Kremlinului și beneficiar constant al sprijinului financiar și mediatic rusesc – a suferit un eșec răsunător, obținând mai puțin de un sfert din voturi. Acest rezultat nu reprezintă doar prăbușirea electorală a unui politician corupt și compromis, ci și o palmă geopolitică direct aplicată Moscovei, care continuă să parieze pe ceia ce este decredibilizat și putred.

Kremlinul și-a ars „ultimul cartuș” la Chișinău

Ani la rând, Rusia a pompat resurse masive – bani, propagandă, scenarii hibride și amenințări voalate – pentru a ține Republica Moldova sub influența sa directă. Dmitri Kozak, apoi Serghei Kirienko – „curatorii” desemnați de Kremlin pentru Moldova – au încercat toate rețetele din manualul tactic al Moscovei: gaz ieftin folosit ca armă de șantaj, televiziuni plătite pentru a disemina narațiuni pro-ruse, partide fantomă create peste noapte pentru a diviza electoratul, „specialiști” în fake news și dezinformare strategică, amenințări economice și energetice ciclice.

Rezultatul? Un faliment total, strategic și moral. Nici măcar într-o țară pe care Rusia o considera „cea mai ușoară pradă” din vecinătatea sa imediată nu mai există viitor pentru „prietenia” cu Moscova, când acea prietenie înseamnă de fapt subordonare, corupție sistemică și izolare de Europa democratică.

Investițiile Kremlinului în aparatul de propagandă au fost masive. Posturile de televiziune controlate de Moscova au bombardat zilnic audiența cu mesaje anti-europene, cu conspirații despre „Occidentul decadent” și cu nostalgia fabricată pentru epoca sovietică. Rețelele sociale au fost inundate cu conturi false, cu campanii coordonate de discreditare a liderilor pro-europeni și cu narațiuni menite să semene teamă și confuzie.

Dar cetățenii moldoveni au demonstrat o maturitate politică remarcabilă. Au văzut dincolo de cortina de fum a propagandei. Au comparat promisiunile goale cu realitățile crude: corupția endemică din vremea influenței rusești, jefuirea miliardului din sistemul bancar, degradarea instituțiilor, șantajul energetic constant.

Moldova, încă o cărămidă smulsă din zidul imperiului

Lista teritoriilor și statelor care au scăpat din strânsoarea Kremlinului devine din ce în ce mai lungă, marcând conturul unui imperiu în retragere. Armenia s-a îndepărtat dramatic după ce Rusia a dovedit că nu poate (sau nu dorește) să-și apere aliații reali. Azerbaidjanul joacă după propriile reguli, negociind pragmatic cu toate puterile regionale. Statele baltice sunt de mult în NATO și prosperă ca membre ale Uniunii Europene, demonstrând că alternativa la dominația rusă este nu doar posibilă, ci și dezirabilă; Ucraina a rupt definitiv lanțurile în 2014 și, în ciuda agresiunii militare brutale, continuă să lupte pentru suveranitatea sa.

Acum, Moldova confirmă același drum istoric – drumul către autodeterminare, demnitate națională și integrare europeană. Georgia, deși încă sub presiune, vede aceleași tendințe în societate. Chiar și în Asia Centrală, statele fost sovietice diversifică relațiile externe și reduc dependența de Moscova.

Ceea ce rămâne Kremlinului este imaginea unui imperiu în descompunere accelerată, care își pierde rând pe rând sateliții, incapabil să ofere un model atractiv de dezvoltare sau o viziune politică credibilă pentru secolul XXI. Rusia nu mai poate oferi nimic în afară de nostalgie toxică, autoritarism și izolare internațională.

Anatomia eșecului strategic rusesc

Eșecul Kremlinului în Moldova poate fi înțeles prin prisma mai multor factori structurali:

Criza modelului economic rusesc: Rusia nu mai poate oferi prosperitate nici propriilor cetățeni, cu atât mai puțin țărilor vecine. Gazul ieftin și credite suspecte nu compensează pentru lipsa reformelor, pentru corupția sistemică și pentru absența oportunităților economice reale. În contrast, Uniunea Europeană oferă acces la piețe dezvoltate, investiții străine directe, standarde de guvernanță și perspective clare de dezvoltare.

Colapsul soft power-ului: Propaganda rusească și-a pierdut credibilitatea. Când cetățenii moldoveni văd că România, Polonia sau statele baltice – toate foste țări comuniste – prosperă în UE, în timp ce Rusia stagnează în autoritarism și sărăcie crescândă, narațiunile Kremlinului despre „superioritatea modelului rusesc” sună ridicol de fals.

Efectul negativ al războiului din Ucraina: Agresiunea brutală împotriva Ucrainei a deschis ochii multor moldoveni. Au văzut că „pacea rusească” înseamnă de fapt ocupație, distrugere și pierderea suveranității. Imaginile din Mariupol, Bucea și Irpin au fost mai convingătoare decât orice discurs pro-european.

Uzura marionețelor locale: Figuri precum Igor Dodon sau alți politicieni pro-ruși au devenit complet discreditați. Corupția lor flagrantă, legăturile obscure cu Moscova, lipsa de rezultate concrete pentru cetățeni – toate acestea au erodat orice credibilitate pe care ar fi putut-o avea.

Concluzie: sfârșitul unei ere, începutul alteia

Kremlinul a pierdut Republica Moldova – nu temporar, nu parțial, ci fundamental și, foarte probabil, definitiv. Și a pierdut-o nu din cauza vreunui presupus „complot occidental” (narațiunea preferată a propagandei rusești pentru a explica fiecare eșec), ci pentru că, în fața libertății autentice și a perspectivei europene concrete, miturile imperiale putrede ale Rusiei nu mai valorează nimic.

Această înfrângere are implicații care depășesc Moldova. Ea trimite un semnal puternic în toate statele post-sovietice: alternativa la dominația rusească există, este viabilă și duce la prosperitate și demnitate. Câștigă țările care aleg reforma, transparența și integrarea europeană. Pierd cele care rămân prinse în plasa corupției și autoritarismului rusesc.

Pentru Kremlin, pierderea Moldovei este încă un simptom al unei boli mai profunde: incapacitatea de a oferi un proiect atractiv pentru secolul XXI. Rusia lui Putin nu are ce să ofere vecinilor săi în afară de nostalgie pentru un imperiu dispărut, autoritarism, corupție și amenințări militare. Este o putere în declin structural, care rezistă prin violență, nu prin atracție.

Moldova a ales Europa. Și această alegere, făcută democratic de cetățenii liberi, marchează nu doar sfârșitul unei ere de dominație rusească, ci și confirmarea unei tendințe istorice ireversibile: imperiile coloniale nu au loc în secolul XXI, iar națiunile indiferent de dimensiunile sale pot și trebuie să-și aleagă propriul destin, fără tutele imperiale și fără marionete docile Kremlinului. Viitorul aparține libertății, nu dominației. Chișinăul tocmai a demonstrat acest adevăr fundamental. Acum este responsabilitatea Europei să susțină această alegere curajoasă și să ajute la transformarea Moldovei într-o poveste de succes care să inspire și alte națiuni aflate încă sub umbra amenințătoare a Kremlinului.