Krasnoselski nu este de acord cu decizia Corții Constituționale cu privire la neutralitatea R.Moldova

  • 05 Mai 2017 10:52
Krasnoselski nu este de acord cu decizia Corții Constituționale cu privire la neutralitatea R.Moldova

Presupusul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, s-a arătat deranjat de decizia Curții Constituționale de la Chișinău, potrivit căreia dislocarea pe teritoriul Republicii Moldova a oricăror trupe sau baze militare, conduse și controlate de către state străine, este neconstituțională.

Potrivit lui Krasnoselski, citat de site-ul oficial al așa zisei președinții din stânga Nistrului, decizia CC stabilește că militarii din componența Grupului Operativ de Trupe Rusești (GOTR) s-ar afla ilegal pe teritoriul nerecunoscutei republici nistrene, și ar fi una  „periculoasă”.

Totodată Vadim Krasnoselski a criticat un proiect de hotărâre a Parlamentului de la Chișinău privind marcarea oficială pe 9 mai a Zilei Europei, concomitent cu Ziua Victoriei. Pretinsul lider de la Tiraspol s-a arătat deranjat și de decizia autorităților de la București de a declara ziua de 27 martie, Ziua Unirii Basarabiei cu România, sărbătoare națională.

„Aceste evenimente poartă un caracter sistemic și sunt parte a unui război hibrid împotriva Transnistriei”, a mai declarat Krasnoselski.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
9,96
Cer senin
Umiditate:90 %
Vint:4,12 m/s
Wed
10
Thu
11
Fri
11
Sat
9
Sun
8
Arhivă Radio Chișinău