Klaus Iohannis, mesaj de Paște: Învierea Domnului reamintește tuturor chemarea creștină la iubirea aproapelui și îndemnul conviețuirii în pace și bună înțelegere

  • 04 Mai 18:40
Klaus Iohannis, mesaj de Paște: Învierea Domnului reamintește tuturor chemarea creștină la iubirea aproapelui și îndemnul conviețuirii în pace și bună înțelegere

Președintele României, Klaus Iohannis, a postat un mesaj, în Sâmbătă Mare, îndemnând la „conviețuire în pace și iubirea aproapelui”.

„Sărbătoarea Sfintelor Paști ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului. Oriunde ne-am afla, celebrăm în comuniune biruința vieții asupra morții și a luminii asupra întunericului, reîncărcându-ne cu speranță în puterea tămăduitoare a credinței și a rugăciunii.

În aceste zile speciale, gândurile noastre se îndreaptă și către semenii aflați în suferință, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos.

Învierea Domnului reamintește tuturor chemarea creștină la iubirea aproapelui și îndemnul conviețuirii în pace și bună înțelegere. Acestea sunt valorile noastre cardinale, așezate de generații pe o temelie de solidaritate și spiritualitate creștină.

Vă urez tuturor, dragi credincioși ortodocși, greco-catolici, armeni și neoprotestanți, să primiți în suflet Lumina Învierii și bucuria deplină prilejuite de Sărbătoarea pascală!”, a transmis Iohannis.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
15,24
Nori împrăștiați
Umiditate:77 %
Vint:4,63 m/s
Sun
14
Mon
16
Tue
17
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău