Klaus Iohannis: „România și Statele Unite ar trebui să acorde sprijin Republicii Moldova"
-
11 Martie 2022 19:13
România și Statele Unite, alături de alte țări aliate, ar trebui să acorde sprijin și Republicii Moldova, afirmă președintele României, Klaus Iohannis, potrivit MOLDPRES.
Președintele României, Klaus Iohannis a declarat astăzi în cadrul conferinței comune susținută alături de vicepreședintele SUA, Kamala Harris, că alături de sprijinul umanitar pe care România și Statele Unite îl acordă pe multiple paliere Ucrainei, este necesară acordarea de sprijin și Republicii Moldova, scrie sursa citată.
Șeful statului român a specificat că, din punct de vedere al numărului de refugiați pe teritoriul statului moldovean, situația din Republica Moldova este unică. "Am discutat, totodată, și despre sprijinul atât de necesar pe care trebuie să îl acordăm Republicii Moldova. Situația în care se află țara vecină este unică din punctul de vedere al numărului foarte mare de refugiați raportat la cel al populației. Această presiune se suprapune pe dificultățile de ordin economic sau energetic cărora Republica Moldova este nevoită să le facă față", a explicat președintele Iohannis.
Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, întreprinde astăzi o vizită oficială la București. Vizita vicepreședintelui american are loc și în contextul împlinirii, în 2022, a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului strategic bilateral dintre România și Statele Unite.