Kim Jong Un promite că țara sa va avea o putere militară redutabilă

  • 28 Martie 2022 09:47
Kim Jong Un promite că țara sa va avea o putere militară redutabilă

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a promis că țara sa se va dota cu o putere militară ''redutabilă'' și imparabilă, au relatat luni media de stat nord-coreene, la câteva zile după testul cu cea mai puternică rachetă efectuat vreodată de Phenian, transmite AFP, citat de AGERPRES.

La 25 martie, Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) cu rază lungă de acțiune.

Numită Hwasong-17, această puternică ICBM fusese dezvăluită prima dată în noiembrie 2020 și botezată ''racheta monstru'' de către analiști.

''Vom continua să ne urmăm obiectivul de consolidare a capacităților de apărare națională și să dezvoltăm mai multe mijloace puternice de a lovi, pentru ca armata noastră populară să fie echipată'', a declarat Kim Jong Un în fața personalului care a participat la lansarea rachetei intercontinentale.

Racheta lansată săptămâna trecută pare să fi zburat pe o distanță mai lungă și la o altitudine mai mare decât precedentele ICBM testate până acum de Coreea de Nord, țară dotată cu arma nucleară.

Potrivit analiștilor, această lansare reușită l-ar fi convins pe liderul de la Phenian că țara sa este pe drumul bun pentru a obține capacitatea de descurajare nucleară.

Testele nucleare și de rachete cu rază lungă de acțiune au fost întrerupte în perioada în care Kim Jong Un și fostul președinte american Donald Trump au purtat convorbiri diplomatice. Acestea sunt într-un punct mort după eșecul summitului de la Hanoi, din 2019.

De la începutul anului, Phenianul a realizat zece teste cu rachete, iar cel de săptămâna trecută marchează reluarea tirurilor cu rază lungă de acțiune.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
11,24
Câțiva nori
Umiditate:50 %
Vint:5,66 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
7
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău