Kim Jong Un interzice femeilor din Coreea de Nord să poarte numele fiicei lui. Cele care au deja acest nume trebuie să-l schimbe

  • 14 Februarie 2023 09:19
Kim Jong Un interzice femeilor din Coreea de Nord să poarte numele fiicei lui. Cele care au deja acest nume trebuie să-l schimbe

Autoritățile nord-coreene obligă fetele și femeile care se cheamă „Ju Ae” să-și schimbe numele. Acesta este numele fiicei lui Kim Jong Un, iar dictatorul de la Phenian nu vrea ca alte femei să-l poarte, relatează Radio Free Asia, citat de Business Insider, scrie digi24.ro.

Postul de radio a citat două surse anonime care au spus că guvernele locale din orașele Jeongju și Pyongsong au emis ordine pentru ca femeile să-și schimbe certificatele de naștere. „Ieri, Ministerul Securității din orașul Jeongju a chemat femeile înregistrate la departamentul de înregistrare a rezidenților sub numele „Ju Ae” pentru a-și schimba numele”, a spus unul dintre locuitori. Acesta a povestit că o fetiță de 12 ani din cartierul său se numea Ju Ae, iar părinților ei li s-a cerut să se prezinte la Ministerul Securității pentru a-i schimba certificatul de naștere.

Autoritățile au spus că numele ei este acum rezervat persoanelor cu „cea mai înaltă demnitate”, a adăugat sursa anonimă. Kim Ju Ae, despre care se crede că are 10 ani, este singurul dintre cei trei copii ai lui Kim care a fost prezentat publicului. Ea și-a făcut debutul când a  inspectat alături de tatăl ei pregătirile pentru testarea rachetelor balistice intercontinentale, în noiembrie 2022.

Fata a fost adusă din nou în centrul atenției săptămâna trecută, când a participat la un banchet de stat și s-a fotografiat cu generalii de top ai Coreei de Nord. Ju Ae s-a alăturat tatălui său și mamei sale, Ri Sol Ju, într-o vizită la o bază militară. Acolo s-a desfășurat un fastuos banchet pentru aniversarea de 75 de ani a Armatei Populare Coreene.

Mulți analiști spun că a devenit clar că Kim Jong-un a luat deja decizia în privința succesoarei sale, confirmând speculațiile care au început să apară de anul trecut, când Kim Ju Ae a fost prezentă la testarea unei rachete intercontinentale cu tatăl ei. Mai mult, presa de stat a publicat un articol, tot în noiembrie, cu fotografii cu Kim și fiica sa, în care Ju Ae este descrisă ca „cea mai iubită fiică”.



Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
19,24
Cer senin
Umiditate:59 %
Vint:2,57 m/s
Wed
12
Thu
14
Fri
13
Sat
15
Sun
13
Arhivă Radio Chișinău