Kievul susține că rușii se pregătesc să se retragă din regiunea Herson ocupată

  • 14 Martie 2023 19:19
Kievul susține că rușii se pregătesc să se retragă din regiunea Herson ocupată

Reprezentanții instalați de Moscova în regiunea ucraineană sudică Herson se pregătesc să părăsească teritoriile pe care încă le ocupă, în ceea ce pare a fi un început de retragere, a declarat marți purtătoarea de cuvânt a Comandamentului Operativ Sud al forțelor de apărare ucrainene, Natalia Humenik, citată de agenția de presă EFE.

În declarații făcute la postul de televiziune ucrainean Kanal 24, preluate de The Kyiv Independent, Humeniuk a adăugat că acești reprezentanți părăsesc zona "luând cu ei toată documentația și lucrurile pe care le-au jefuit" în timpul ocupației.

Herson este una din cele patru regiuni ucrainene, alături de Zaporojie (sud), Lugansk și Donețk (est), pe care Rusia le-a anexat în mod unilateral în septembrie anul trecut, fără să fi obținut controlul total asupra acestui teritoriu.

În cazul Hersonului, armata ucraineană a reușit să recupereze controlul asupra capitalei omonime a regiunii și a altor zone adiacente în noiembrie, în timp ce rușii și-au retras forțele pe malul estic al fluviului Nipru, care împarte regiunea în două, și de unde au continuat să-i atace pe ucraineni.

"Este un semnal că se pregătește un alt 'gest de bunăvoință' din partea rușilor", a spus Humeniuk pe un ton sarcastic, folosind o expresie utilizată de Moscova pentru a-și justifica retragerea trupele sale, forțate să părăsească zona din jurul Kievului și alte regiuni ucrainene ocupate anterior.

Oficialitatea militară ucraineană nu a oferit mai multe detalii cu privire la motivele acestei posibile retrageri a forțelor ruse din Herson, informație ce nu a putut fi confirmată de EFE dintr-o sursă independentă.

Armata rusă, potrivit Nataliei Humeniuk, folosește populația civilă care trăiește pe coasta Mării Negre în această regiune, vecină cu Mikolaiv (Nikolaev), pe post de 'scuturi umane'.

'Își plasează pozițiile de tragere, inclusiv MLRS (sisteme de rachete cu lansare multiplă), chiar în curțile oamenilor. Aceasta face dificil răspunsul nostru, dar nu este în totalitate imposibil', a declarat Humeniuk.

Presupusa retragere a forțelor ruse din zonă coincide cu intensificarea ofensivei ruse pe frontul din regiunea Donețk (est), unde ambele părți își concentrează eforturile asupra controlului orașului Bahmut, care s-a transformat într-un simbol geostrategic atât pentru ruși, cât și pentru ucraineni.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:82 %
Vint:6,17 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău