Kievul și separatiștii din est sunt pe punctul de a încheia un armistițiu

  • 09 Decembrie 2014 11:40
Kievul și separatiștii din est sunt pe punctul de a încheia un armistițiu

Autoritățile de la Kiev și separatiștii din est par să fi ajuns pe punctul de a încheia un armistițiu care ar duce întro primă etapă la retragerea armelor grele.

OSCE a semnalat însă mișcări de camioane militare fără însemne în regiune, ceea ce crește nivelul suspiciunii, mai ales în condițiile lipsei totale de încredere între forțele guvernamentale și separatiști, anunță Rador.


Un acord de armistițiu în estul Ucrainei ar putea fi semnat săptămâna viitoare, au declarat reprezentanții Kievului și autoproclamatelor republici Donețk și Lugansk. Evenimentul s-ar putea produce la Minsk în cadrul primei, după o lungă pauză, reuniuni a  grupului de contact pentru Ucraina. Șansa fragilă conturată în momentul de față este rezultatul unor îndelungi și dificile negocieri la nivelul reprezentanților militari ai Ucrainei, separatiștilor, Rusiei și OSCE, pe linia concretizării documentelor de la Minsk din luna septembrie. Potrivit informațiilor existente, neoficiale însă, acordul ar urma să stabilească definitiv linia de contact între forțele combatante, să proclame încetarea focului de 30 de zile, urmată de dezangajarea trupelor, retragerea tehnicii grele de luptă și artilerii la distanțe de unde nu pot bombarda teritoriul celeilalte părți. Monitorizarea încetării focului și a zonei tampon înființate astfel va reveni unei misiuni speciale a OSCE.

După cum a declarat unul din liderii de la Donețk, a fost convenit deja algotirmul instaurării armistițiului, primul punct fiind retragerea de pe linia de contact a artileriei. Negocierile cu reprezentanții Lugansk și Donețk au loc separat atât pentru că cele două entități au conduceri diferite, cât și pentru că situația militară este diferită, mai complicată în regiunea Donețk. Aici una din problemele cheie este controlul asupra aeroportului Donețk pentru care se duc de luni de zile lupte grele, rebelii acuzând Kievul că, în pofida înțelegerii, nu își retrag militarii din aeroport, refuz reafirmat ieri și de ministrul ucrainean al apărării. Președintele Ucrainean Petro Poroșeko a declarat la sfârșitul săptămânii că reuniunea de la Minsk va avea loc marți, 9 decembrie.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitate și Apărare al Ucrainei, Andrei Lîsenko, a negat astăzi că ar avea loc discuții privind amânarea acestei date, precizând că este vorba totuși de o dată preliminară. Potrivit liderului Autoproclamatei Republici Lugansk, Igor Plotnițkii, data definitivă a întâlnirii nu a fost încă stabilită, existând propuneri diferite din partea Kievului, Lugansk-ului și Donețk-ului. La rândul său, vicepreședintele parlamentului Autoproclamatei Republici Donețk, Denis Pușilin, a insistat că reuniunea nu poate avea loc înainte de 12 decembrie, deoarece până marți nu vor putea fi rezolvate toate problemele în suspensie. Aceste incertitudini sunt accentuate și de informațiile privind intensificarea luptelor în regiunea Donețk și declarația misiunii OSCE că a înregistrat noi deplasări a zeci de camioane militare fără însemne distinctive pe teritoriul controlat de separatiști.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
1,63
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:5,66 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău