Kievul retrage acreditările mai multor jurnaliști occidentali, printre care corespondenți de la CNN și Sky News
-
14 Noiembrie 2022 15:38
Armata ucraineană a retras acreditările mai multor jurnaliști occidentali după ce au relatat din regiunea Herson, recent recucerită, au afirmat oficiali citați luni de dpa, potrivit Agepres.
„Recent, unii reprezentanți ai media au ignorat interdicțiile și avertismentele existente și au început să relateze din Herson fără consimțământul comandanților militari și al departamentelor relevante de PR, chiar înainte de finalizarea măsurilor de stabilizare”, a scris pe Facebook Statul major general, ca explicație pentru această măsură. Nu este clar ce jurnaliști au fost vizați.
Potrivit unor informații din media, cel puțin șase corespondenți de la CNN și Sky News și-au pierdut acreditările. Conform portalului media ucrainean Detector.media, doi jurnaliști de la canalul de internet ucrainean Hromadske au rămas și ei fără acreditarea militară din cauza unei relatări din Herson.
Armata rusă s-a retras la sfârșitul săptămânii trecute din partea de nord-vest a regiunii Herson, inclusiv din orașul-capitală al acesteia. Reinstalarea armatei ucrainene în aceste zone se desfășoară încet, ca măsură de precauție. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că eliminarea minelor din Herson și din regiunea înconjurătoare este una din cele mai importante măsuri imediate.