Kievul confirmă amânarea summitului Ucraina-UE

  • 27 Aprilie 2016 13:51
Kievul confirmă amânarea summitului Ucraina-UE

Administrația Prezidențială de la Kiev a confirmat oficial amânarea summitului Ucraina-UE, programat să aibă loc pe 19 mai 2016, la Bruxelles - scrie publicația Evropeiska Pravda.

Potrivit șefului adjunct al Administrației Prezidențiale ucrainene, Konstantin Eliseev, "decizia de a amâna desfășurarea summitului, pentru luna septembrie a acestui an, a fost convenită de președinții Ucrainei, Consiliului European și Comisiei Europene". "Data exactă va fi convenită în cadrul întâlnirii dintre Petro Poroșenko și liderii UE în ajunul summitului care va avea loc la 28-29 iunie" - a explicat Eliseev.

Acesta consideră că decizia de a amâna această reuniune bilaterală la nivel înalt nu constituie o problemă pentru Ucraina.

Această precizare a Administrației Prezidențiale de la Kiev survine în contextul în care presa a scris, miercuri, că summitul Ucraina-UE a fost amânat ca urmare a referendumului din Olanda, în care majoritatea cetățenilor s-au exprimat împotriva ratificărfii Acordului de asociere dintre Ucraina și UE.

În acest sens, reprezentantul Administrației Prezidențiale de la Kiev a recunoscut că "acest factor, de asemenea, a influențat decizia de a lua o pauză ?i de a amâna summit-ul pentru luna septembrie".

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
26,01
Nori împrăștiați
Umiditate:51 %
Vint:3,98 m/s
Fri
24
Sat
22
Sun
25
Mon
28
Tue
26
Arhivă Radio Chișinău