Dmitri Constantinov este în continuare căutat de autorități, inclusiv prin Interpol
-
25 Iunie 07:59
Fostul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, rămâne în căutare, în pofida deciziei Curții de Apel Sud din luna mai, prin care a fost anulată o încheiere privind anunțarea sa în căutare. Într-un răspuns pentru IPN, Inspectoratul General al Poliției precizează că măsura continuă să fie valabilă în baza unei alte încheieri judecătorești, emisă în luna aprilie.
Precizările vin după ce Curtea de Apel Sud a anulat o încheiere prin care Constantinov fusese declarat persoană căutată în calitate de condamnat, constatând că măsura a fost aplicată înainte ca sentința să devină definitivă, întrucât dosarul se afla încă în examinare în apel, scrie sursa citată.
IGP menționează însă că decizia instanței nu afectează procedurile de căutare aflate în desfășurare, acestea fiind bazate pe o încheiere separată, emisă anterior la solicitarea procurorilor în cadrul procesului penal.
Totodată, Inspectoratul General al Poliției precizează că fostul demnitar este dat în urmărire și la nivel internațional, prin Interpol.
Constantinov a fost condamnat în lipsă în primă instanță la 12 ani de închisoare pentru delapidarea averii străine în proporții deosebit de mari și abuz de serviciu. Sentința nu este definitivă, cauza aflându-se pe rolul Curții de Apel Sud.

