Kievul anunță finalizarea anchetei privind asasinarea protestatarilor în timpul Euromaidanului
-
03 August 2018 10:42
Purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale din Ucraina, Larisa Sargan, a anunțat că, potrivit procurorului general ucrainean, Iuri Luțenko, ancheta privind asasinarea prin împușcare a protestatarilor din centrul Kievului în februarie 2014 a fost efectiv încheiată și că acum sunt așteptate expertizele finale.
"La o întâlnire cu organizațiile neguvernamentale legate de Euromaidan, procurorul general a comunicat că, în cazurile privind execuțiile de pe Maidan, în februarie 2014, sunt așteptate expertizele finale și că ancheta a fost efectiv finalizată. În plus, practic, în cazul tuturor oficialilor de rang înalt din perioada președinției lui Viktor Ianukovici, instanțele au permis desfășurarea unei anchete speciale (în lipsă)" - a subliniat Sargan.
Amintim că, în timpul protestelor proeuropene organizate în 2014 în capitala Ucrainei, pe data de 20 februarie, au fost împușcate 53 de persoane, dintre care 49 de manifestanți și patru membri ai forțelor de ordine coordonate atunci de regimul Ianukovici.
Sursa: Rador