Kievul a distrus statuia care simboliza unitatea și prietenia cu Rusia

  • 29 Aprilie 2022 19:33
Kievul a distrus statuia care simboliza unitatea și prietenia cu Rusia

Din statuia care ilustra în centrul Kievului prietenia între popoarele rus și ucrainean au mai rămas doar câteva bucăți de piatră - ea a fost înălțată ca un simbol al unității, dar spațiul gol pe care l-a lăsat după demolare este acum un simbol al dușmăniei și războiului în fața căruia se fotografiază zilnic sute de ucraineni, relatează vineri de la fața locului agenția EFE, citată de Agerpres.

Primarul Kievului, Vladimir Kliciko, este cel care a dispus săptămâna trecută demolarea Monumentului Prieteniei, ridicat în 1982 în memoria ''reunificării'' celor două țări în cadrul Uniunii Sovietice, a cărei republică fondatoare a fost și Ucraina în anul 1922, alături de Rusia, Bielorusia și Transcaucazia.

''Cu Rusia, totul s-a terminat. Acest monument a fost construit pentru a aniversa reunificarea cu Rusia. Ar fi trebuit să-l transformăm într-un monument al unificării pământurilor ucrainene. Renunțarea la el este absolut corectă'', a declarat primarul. Arhitectul monumentului, Sergii Mirhoroțki, a fost de acord cu demolarea lui, iar resturile statuii, ce avea opt metri înălțime, vor fi păstrate la muzeul militar al capitalei ucrainene.

Aceasta din urmă s-a angajat într-un proces de ștergere a tot ce ar putea simboliza legăturile cu Rusia sau cu URSS. Numele a circa 400 de străzi vor fi schimbate și vor fi de asemenea demolate sculpturi ce amintesc de trecutul sovietic.

Statuia lui Lenin, ridicată la Kiev în 1939, a fost deja dată jos în 2013, anul care a marcat începutul înrăutățirii relațiilor Ucrainei cu Rusia. Atunci a început așa-numitul Euromaidan, revolta susținută de Occident în urma căreia președintele prorus Viktor Ianukovici a fost înlăturat de la putere și a fugit în Rusia. Aceasta din urmă a răspuns Euromaidanului prin anexarea peninsulei Crimeea și declanșarea mișcării separatiste din Donbas, unde conflictul armat ce a urmat a provocat peste 14.000 de morți, până la invazia rusă începută anul acesta în februarie.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
4,96
Cer senin
Umiditate:44 %
Vint:1,03 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău