Kenya: Combatanți islamiști atacă o bază militară americano-kenyană

  • 05 Ianuarie 2020 11:30
Kenya: Combatanți islamiști atacă o bază militară americano-kenyană

Combatanți ai unei grupări islamiste somaleze shebab au lansat duminică un atac împotriva unei baze militare utilizate de forțe americane și kenyene din Lamu (în nordul Kenyei), potrivit unui responsabil local kenyan, citat de AFP, preluat de Agerpres.

"Atacul a fost respins", a afirmat Irungu Macharia, adăugând că atacul a fost revendicat de insurgenții shebab, afiliați Al Qaida.

El a mai spus că acest atac a fost efectuat înainte de venirea zorilor împotriva bazei cunoscute sub numele de Camp Simba și că o "operațiune de securitate este în curs" de desfășurare, fără a preciza totuși dacă au existat victime.

Combatanții shebab au revendicat responsabilitatea atacului într-un comunicat, afirmând că au "reușit să ia cu asalt baza militară puternic fortificată și au preluat controlul efectiv asupra unei părți a acesteia".

Gruparea a declarat că există victime kenyene și americane, dar aceste afirmații nu au putut fi confirmate pentru moment.

Aceeași grupare a adăugat că acest atac se înscrie în cadrul campaniei sale întitulate "Al-Quds (Ierusalim) nu va fi niciodată iudaizat" - termen pe care l-au utilizat pentru prima oară în cursul unui atac împotriva complexului hotelier Dusit din Nairobi în ianuarie 2019, soldat cu 21 de morți.

Combatanții shebab au comis mai multe atacuri la scară largă în interiorul Kenyei, afirmând că acționau în chip de represalii pentru trimiterea de trupe kenyene în Somalia în 2011 pentru a lupta împotriva grupării, precum și pentru a viza interese străine.

În pofida costisitoarelor eforturi internaționale pentru a-i combate , milițiile shebab au efectuat sâmbătă unul dintre atacurile cele mai sângeroase ale deceniului în Somalia, provocând moartea a 81 de persoane în explozia unui vehicul capcană la Mogadiscio. 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Un pământ și două ceruri cu Ana Bantoș
Meteo Chișinău
4,96
Cer senin
Umiditate:44 %
Vint:1,03 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău