Kazahstanul a decretat stare de urgență pe întreg teritoriul
-
05 Ianuarie 2022 20:25
Kazahstanul a decretat miercuri stare de urgență pe întreg teritoriul după ce manifestațiile declanșate din cauza unei creșteri bruște a prețului la gaze și combustibil au degenerat în violențe, mulțimea luând cu asalt clădiri guvernamentale, dintre care unele au fost incendiate, relatează AFP, potrivit unui comunicat difuzat de televiziunea publică din Kazahstan.
Anterior, starea de urgență fusese decretată la nivel local în principalele zone afectate de manifestații, Almatî, capitala economică a țării, provincia Mangystau și capitala Nur-Sultan.
Internetul și telefonia mobilă erau blocate miercuri în această fostă republică sovietică din Asia Centrală.
Media locale au relatat că manifestanții s-au îndreptat după-amiază spre reședința prezidențială din capitală și că două clădiri oficiale erau în flăcări.
Potrivit unor informații care nu pot fi verificate, revoltele ar fi cuprins întreaga țara, iar protestatarii ar fi preluat controlul asupra aeroportului din Almatî.
Într-un efort de a stopa criza, președintele Kassîm-Jomart Tokaev a demis guvernul și a decretat stare de urgență în mai multe regiuni ale Almatî și în capitala Nur-Sultan, redenumită recent în onoarea fostului președinte Nursultan Nazarbaiev.
Autoritățile kazahe au decretat de asemenea restricții de circulație între 23:00 și 07:00.