Kaja Kallas, răspuns acid la discursul lui Rubio de sâmbătă și o ironie la adresa Statelor Unite: „Interesant”
-
15 Februarie 13:45
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a avut un răspuns sarcastic la discursul de sâmbătă al secretarului de stat american Marco Rubio, ea spunând că, „contrar a ceea ce ar putea spune unii, Europa decadentă nu se confruntă cu dispariția civilizației”, potrivit The Guardian.
Multe țări „doresc în continuare să se alăture clubului nostru – și nu doar țările europene”, a declarat Kallas în ultima zi a Conferinței de Securitate de la Munchen, transmite HotNews.
„Când am fost în Canada anul trecut, mi s-a spus că peste 40% dintre canadieni sunt interesați să adere la Uniunea Europeană, așa că lista de așteptare este destul de lungă”, a afirmat ea.
Kallas a avut și un răspuns ironic la criticile venite de peste ocean care acuză Uniunea Europeană de cenzură.
„Provenind dintr-o țară care ocupă locul 2 (Estonia) în Indicele libertății presei, este interesant să aud critici privind libertatea presei din partea unei țări (Statele Unite) care se află pe locul 58 în acest clasament”, a spus ea.
„Astăzi, Rusia este distrusă”
De asemenea, Kallas a declarat că Rusia continuă să reprezinte o provocare semnificativă.
„A început în Ucraina, dar știm că scopul final al Rusiei nu este Donbas”, a afirmat ea, făcând referire încercările continue de sabotare sau subminare a țărilor UE.
„Dar să fim realiști în privința Rusiei: Rusia nu este o superputere. După mai bine de un deceniu de conflict, inclusiv 4 ani de război pe scară largă în Ucraina. Rusia abia a avansat dincolo de liniile din 2014, iar costul – 1,2 milioane de victime”, a continuat șefa diplomației UE.
„Astăzi, Rusia este distrusă, economia sa este în ruine. A fost deconectată de piețele energetice europene, iar proprii cetățeni fug. De fapt, cea mai mare amenințare pe care o reprezintă Rusia în acest moment este că obține mai mult la masa negocierilor decât a obținut pe câmpul de luptă”, a adăugat Kallas.
Țările UE nu sunt pregătite să ofere Ucrainei o dată de aderare
De asemenea, ea a declarat, citată de Reuters, că este de părere că guvernele UE nu sunt pregătite să ofere Ucrainei o dată pentru aderare, în ciuda solicitării lui Volodimir Zelenski.
Asta după ce președintele ucrainean a repetat sâmbătă că are nevoie de o dată ca parte a garanțiilor de securitate pentru un pachet final de pace cu Rusia.
„Am impresia că statele membre nu sunt pregătite să ofere o dată concretă. Mai sunt multe de făcut”, a declarat Kallas în cadrul unei mese rotunde la Conferința de securitate de la München.
Aderarea Ucrainei la UE în 2027 a fost inclusă într-un plan de pace în 20 de puncte discutat între Statele Unite, Ucraina și Uniunea Europeană, ca măsură pentru a asigura prosperitatea economică a Ucrainei după încheierea războiului.
Însă multe guverne din UE consideră că această dată, sau orice altă dată fixă, este complet nerealistă, deoarece aderarea la UE este o procedură bazată pe merite, în care se avansează numai atunci când se înregistrează progrese în adaptarea legislației unei țări la standardele UE.

