Justiția suedeză respinge arestarea lui Julian Assange ''in absentia''

  • 03 Iunie 2019 18:30
Justiția suedeză respinge arestarea lui Julian Assange ''in absentia''

Un tribunal suedez a respins luni o solicitare a procurorilor ca fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, să fie arestat ''in absentia'', decizie care complică procesul extrădării către Suedia a australianului acuzat în această țară de agresiune sexuală, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Acest dosar de agresiune sexuală fusese închis de justiția suedeză în timp ce Assange era refugiat la ambasada Ecuadorului din Londra. Dar a fost redeschis după ce fondatorul WikiLeaks a fost în cele din urmă arestat de poliția britanică pe 11 aprilie, după ce autoritățile ecuadoriene au renunțat să-i mai acorde protecție.

Hotărârea emisă luni de tribunalul din Uppsala poate fi atacată cu recurs. Assange neagă acuzațiile din acest dosar referitoare la un presupus viol pe care l-ar fi comis în 2010. În prezent el este încarcerat în Marea Britanie, unde a fost condamnat la 50 de săptămâni de închisoare pentru încălcarea condițiilor eliberării condiționate de care a beneficiat în acest dosar suedez.

Julian Assange este de asemenea vizat de o cerere de extrădare din partea SUA, care îl acuză că a ajutat-o pe fosta analistă a serviciului american de informații Chelsea Manning să obțină o parolă pentru a accesa mii de documente clasificate drept secret de apărare. 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE:  Știri
Meteo Chișinău
2,18
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:5,66 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău