Justiția spaniolă l-a trimis la închisoare pe fostul trezorier al partidului de la putere în Spania

  • 29 Mai 2018 08:36
Justiția spaniolă l-a trimis la închisoare pe fostul trezorier al partidului de la putere în Spania

Justiția spaniolă l-a trimis la închisoare pe fostul trezorier al partidului de la putere în Spania, Luis Barcenas, condamnat la 33 de ani de închisoare pentru corupție într-un proces care obligă guvernul să se confrunte cu o moțiune de cenzură, relatează Agerpres.

Fostul trezorier al Partidului Popular a fost inculpatul vedetă din cel mai compromițător dintre scandalurile de corupție care au afectat partidul conservator al lui Mariano Rajoy. 

Tribunalul a urmat linia parchetului, care a cerut încarcerarea imediată a lui Barcenas, vorbind despre un risc de fugă, după condamnarea la 33 de ani de închisoare și la o amendă de 44 de milioane de euro. 

Un număr de 29 de persoane - printre care numeroase cadre și aleși ai Partidului Popular - au fost condamnate în acest dosar la 351 de ani de închisoare în total, pentru corupție, deturnare de fonduri publice sau spălare de bani. 

Verdictul procesului a făcut Partidul socialist, principala formațiune de opoziție, să depună o moțiune de cenzură care urmează să fie dezbătută joi și vineri.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
27,79
Cer fragmentat
Umiditate:44 %
Vint:3,8 m/s
Sat
24
Sun
25
Mon
26
Tue
23
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău