Justiția britanică a autorizat oficial extrădarea lui Julian Assange în SUA

  • 20 Aprilie 2022 14:20
Justiția britanică a autorizat oficial extrădarea lui Julian Assange în SUA

Justiția britanică a autorizat în mod oficial extrădarea lui Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, în Statele Unite, care vor să-l judece pentru spionaj, informează AF, potrivit Agerpres.

Tribunalul Westminster Magistrates de la Londra a emis în mod oficial o ordonanță de extrădare a lui Assange și revine acum ministrului de interne Priti Patel să o aprobe, deși avocații apărării mai pot încă să facă apel la Înalta Curte.

Prins într-o îndelungată saga judiciară, australianul este căutat de justiția americană care vrea să-l judece pentru difuzarea, începând din 2010, a peste 700.000 de documente clasificate cu privire la activitățile militare și diplomatice ale Statelor Unite, mai ales în Irak și Afganistan.

Urmărit în temeiul unei legi împotriva spionajului, el riscă 175 de ani de închisoare, într-un caz denunțat de organizații de apărare a drepturilor omului drept un grav atac împotriva libertății presei.

Pe 14 martie, Julian Assange a văzut dispărând una din ultimele sale speranțe de a evita extrădarea, odată cu refuzul Curții Supreme britanice de a-i examina recursul. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
2,18
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:5,66 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău