Radio România Chișinău vă prezintă frânturi din viața unui basarabean plecat peste hotare, cu bucuriile, tristețile, dar mai ales provocările ce apar în fața celor care au luat drumul străinătății.

Autor: Ina Guțu, stabilită în Marea Britanie

Când începi viața de la zero într-o țară străină, la început, ești copleșit de o grămadă de emoții. Te simți confuz în noul mediu, stânjenit în relația cu localinicii atunci când încerci să le vorbești limba, nesigur și pierdut pentru că încă nu înțelegi nimic din cum funcționează lucrurile în jurul tău. Te trezești dintr-o dată fără prieteni apropiați, foștii colegi de muncă – o resursă foarte importantă de suport și susținere... Chiar dacă poți comunica oricând pe rețelele de socializare cu cei de acasă, de cele mai multe ori nu vrei să îi lași să înțeleagă cu adevărat cât de singur, neputincios și cât de greu îți este în această perioadă de adaptare. Când cei plecați au și copii, greutățile și provocările sunt și mai mari.

Copii au nevoie de o casă caldă, undeva unde să se simtă în siguranță, iar atunci când nu le poți oferi aceste lucruri în calitate de părinte, ești devasat. În Marea Britanie obții chirie doar prin agenții specializate, care refuză să îți închirieze o casă, indiferent dacă ai copii în întreținere, până nu deții un contract permanent de lucru.  Explicații precum că ai bani să plătești în avans pentru mai multe luni, că abia ai venit în această țară și că ai nevoie de un cămin pentru ca apoi să poți căuta un loc de muncă, nu funcționează. Cunosc o familie care a schimbat, în câteva săptămâni, patru locuri de trai - fiind nevoiți toți membrii familiei să împartă un singur pat, sau să doarmă nopțile, mama cu copiii într-un loc, și tatăl în altul, la cunoștințe ale unor cunoștințe - până au reușit să închirieze ceva.

În aceste condiții, basarabenii frumoși pe care îi întâlnești în străinătate întâmplător -  la piața de fructe, în parc cu copiii, pe drum, la școală sau grădiniță - trec prin aceleași proces dificil de adaptare și devin foarte prețioși. Ei sunt noua ta familie - oamenii pe umărul cărora plângi, oamenii cu care te bucuri de micile realizari, oamenii care te ajută să te ridici atunci când simți că emoțional ești la pământ.

Pentru a înțelege mai bine trăirile și motivele care determină basarabenii să-și părăsească țara vă invit să ascultați un scurt interviu cu Natalia.

Pe Natalia Său-Emilian, originară din Râșcani, Nordul R. Moldovei, am cunoscut-o în urmă cu mai mult timp la un târg expozițional organizat în centrul orașului Bedford. A venit cu obiecte decorative pe care le face manual, dulciuri făcute după rețete moldovenești, dar și pentru a-și promova mica afacere de torturi și prăjituri,  care poartă numele fiicei sale, în vârstă de 5 ani -  Mia’s Delicious (https://www.facebook.com/Mias-delicious-287044938856648/). 

Fostă consultantă pentru o companie de telefonie mobilă în Moldova, Natalia, împreună cu soțul său Ion, ambii absolvenți de instituții superioare de învățământ, și-au luat cei doi copii și s-au stabilit în Anglia în urmă cu mai bine de doi ani, după ce acasă au simțit că nu sunt apreciați și nu reușesc să se descurce:

„Am terminat facultatea de turism. Am lucrat într-o agenție de turism, iar mai apoi într-o companie de telefonie mobilă. Soțul a lucrat în calitate de chinetoterapeut – o profesie foarte slab plătită la noi în țară.

 Nu este deloc ușor să începi de la zero. O parte din prietenii și oamenii dragi au rămas acasă.  Pe ei nu i-am putut aduce aici. Nu i-am putut pune în bagaje, așa cum mi-am pus hainele și să îi iau cu mine. De o parte sunt copiii, care duc dorul bunicilor, de cealaltă parte,  buneii, care duc lipsa nepoților și nu îi văd cum cresc zi de zi”… În timp ce îmi spune aceste cuvinte lacrimile îi curg șiroaie din ochii mari, plini de blândețe, cu care mă privește. Cuvintele le rostește cu greu, printre înghițituri, și vin de acolo, din adâncul sufletulului, unde și-a cufundat dorul și toate amintirile sfinte ale vieții de altădată.

„Acest sacrificiu merită făcut, altfel nu ne-am afla în Anglia. Atitudinea profesorilor și plăcerea cu care merg copiii mei la școală în fiecare zi, cred că este cel mai pozitiv lucru care ni se putea întâmpla. După un an de școală în Moldova, fâcând diferența, nu m-aș întoarce înapoi. Dacă ne-am întoarce acasă  nu ne-am permite să ne dăm copiii la o școală privată pentru a avea parte de atitudinea pe care o au profesorii față de eleviaici  la o școală de stat. De asemenea, avem posibilitatea de a ne dezvolta mult mai ușor, nu ni se pun bețe în roate” îmi mărturisește Natalia.

Ce ar determina-o să se întoarcă în țară? – „Lipsa corupției, sistemul de educație îmbunătățit, sistemul medical, locuri de muncă bine plătite pentru a putea să îți întreții familia și a nu trăi cu frică de la un salariu la altul.

Cel mai dureros este faptul că din 2010 până în 2017, timp de 7 ani, noi, o familie tânără am încercat în țara noastră foarte mult să rămânem acolo și să facem ceva...”

Natalia are câteva sfaturi pentru cei care conduc R. Moldova, din cauza cărora atâtea mii de basarabeni trăiesc această dramă a străinătății: „Să se gândească la cetățenii R. Moldova așa cum se gândesc la ei, și să înceapă să facă și pentru cetățeni ceva nu doar pentru viața lor și pentru propriile familii”.