Focurile de artificii lansate de Anul Nou la Londra sunt considerate printre cele mai spectaculoase din lume.  Cum pe 31 decembrie se anunța fără ploaie am decis, împreună cu prietena mea Helen, să petrecem noaptea dintre ani în capitala Marii Britanii. Dar nu oricum, ci încercând să întâlnesc basarabeni ca urmare a unui experiment. În magazinele din Gara Sant Pancras, unde ne-a adus trenul dinspre Bedford, orașul în care locuiesc, am găsit toate cele necesare pentru ambițiosul proiect. Dintr-o librărie am cumpărat un marker iar tânărul de la casă ne-a oferit gratuit și binevoitor un suport și coli de hărtie. Pe una dintre ele am scris, cât de accentuat s-a putut, în engleză și română, ”La Mulți Ani din Moldova”. Câteva minute mai târziu, plină de optimism și cu această  pancardă ținută la vedere, am pornit în această aventură prin metrurile și străzile Londrei. Îmi doream să aflu câți dintre cei care vor citi mesajul, vor avea curaj să se apropie și să comunice cu noi. Dar mai ales, câți basarabeni voi întâlni pe drum…

Prima interacțiune a fost cu Gabija, o tânără din Lituania, studentă în Marea Britanie. S-a oprit să cânte un fragment din”Arabesque” semnată de compozitorul și pianistul georgiano-rus Genari Karganov, la unul  din cele două piane publice instalate în gară. Ne-a mărturisit că chiar dacă nu cunoaște multe despre Moldova și-ar dori ca într-o zi să viziteze țara noastră.

Am pornit mai apoi cu metroul spre Stația London Bridge. La ieșire, am descoperit ”The Shard”, în traducere ”ciobul”, cea mai înaltă clădire din Europa - peste 300 de metri. Noaptea, acest zgârie-nori, este un adevărat spectacol de lumini. 

De-a lungul Râului Tamisa, spre Tower Bridge, vestitul pod-simbol ce leagă Nordul de Sudul Londrei, într-o mică galerie de artă, Camden Art, înconjurat de picturi abstracte și peisaje londoneze, l-am întâlnit pe Ercan Caliskan, din Turcia. Lucrează în această galerie, e de șapte ani stabilit în Londra și cunoaște mulți basarabeni, unii dintre care i-au devenit prieteni apropiați.

”Avem tradiții comune, mâncare asemănătoare, modul de a gândi este aproape la fel. Fetele din Moldova sunt foarte frumoase. Ce le-aș ura moldovenilor, din adâncul inimii mele, este ca în noul an să fie mai pozitivi. Mi-am dat seamă că pot să fie destul de negativiști uneori, chiar depresivi. Dragi moldoveni, zâmbiți mai mult. Viața e frumoasă! Totul va fi bine!”

După o oră și jumătate de plimbare prin această zonă istorică nu s-a apropiat de noi niciun basarabean, dar, pe la 7.30 seara, am fost fericită să întâlnesc un grup de români din Vâlcea, alături de o tânără pe nume Ana, din Letonia. Ana vizitase și se îndrăgostise de România. Știa multe lucururi și despre Moldova - că a fost sub ocupație sovietică iar înainte a fost parte a României, că o mare parte a populației vorbește și rusă și română. Mi-a mărturisit că cel mai mare vis al său este ” ca într-o zi în lume să existe o singură națiune, o singură familie, care să nu mai fie despărțită de granițe”.

Cu această viziune idealistă asupra organizării societății mondiale ne-am continuat călătoria. După ora nouă seara, spațiul din preajma râului Tamisa până spre London Eye (Ochiul Londrei) - un alt simbol al Marii Britanii, a fost închis iar accesul s-a făcut doar în baza unor bilete cumpărate în avans, la un preț pornind de la 10 lire. Este spațiul de unde se pot admira cel mai bine focurile de artificii și reflecția lor în apă.

Cum nu aveam posibilitatea să admirăm focurile de artificii de pe malul Tamisei, pentru că nu aveam un astfel de bilet, am hotărât că vom petrece ultimele clipe ale anului 2019 în vârful unui deal - Parcul Primrose Hill (”primrose” în traducere ”Ciuboțica-cucului”). Am găsit pe internet că acolo intrarea este gratuită și se vede frumos centrul orașului și artificiile.

Robi, un tânăr din Scoția pe care l-am întâlnit pe drum, ne-a ajutat să găsim și ne-a condus cu grijă până la stația de metrou. Auzise de Moldova la știrile din sport, dar și de la Eurovision.

La ora nouă jumătate urcam Dealul Ciuboțicăi-Cucului. În fața localurilor și restaurantelor oamenii stăteau la cozi imense.

Când am ajuns, parcul era plin de oameni. Unii pregătiți să înfrunte vântul și oboseala cu pături și scaune. Vecinele noastre din Nigeria, Luiza și mama ei, pe care le-am întâlnit în parc, ne-au oferit un loc pe pătura lor așa încât și noi am înfruntat eroic cele câteva ore de așteptare. Când au mai rămas doar câteva clipe până la trecerea dintre ani am deschis microfonul pentru a înregistra euforia mulțimii la ora fixă și lansarea artificiilor…

Cinci, patru, trei, doi, unu…

”Happy New Year!”, ”La Mulți Ani!” ne-am urat unii altora, toată această mare de oameni cu ochii și telefoanele ațintite spre locul de unde ar fi urmat să se dezlănțuie cel mai frumos spectacol de lumini și artificii. Doar că, fiind lansate de la o distanță prea mare de unde ne aflam, focurile au fost mai degrabă niște mici explozii luminoase și neclare, pe cerul londonez…

Ce bine că în viață mă conduc după principiul ”Fericirea e o călătorie, nu o destinație” așa încât, chiar dacă nu am descoperit niciun basarabean în acest mic experiment desfășurat pe străzile Londrei, chiar dacă, după o așteptare de două ore jumătate, focurile de artificii au fost de departe așa cum s-au văzut la BBC, cu siguranță, împreună cu prietena mea Helen, am trăit una dintre cele mai frumoase și interesante nopți dintre ani de până acum.

Sper că vor urma încă multe!

 ”În căutarea de basarabeni” nu este primul experiment realizat pe străzile Londrei. În februarie 2012, în timpul unei vizite în capitala Marii Britanii, am desfășurat un proiect asemănător. Cu ajutorul a câtorva coli de hârtie cu inscipțiile ”colecționez zâmbete” și ”am cel mai frumos zâmbet”  cu care m-am plimbat prin centrul Londrei, am reușit să adun, în decurs de câteva ore, o expoziție întreagă de fotografii cu zâmbete ale trecătorilor.

Cine ar fi știut că, opt ani mai târziu, soarta mă va aduce pe aceleași cărări…