Juncker: Marea Britanie va suporta o 'factură foarte piperată' pentru Brexit
-
21 Februarie 2017 14:24
Marea Britanie va avea nevoie de mai mulți ani pentru a negocia un viitor acord comercial cu Uniunea Europeană după ce va părăsi blocul comunitar și va primi la plecare o 'factură foarte piperată' de la Bruxelles, a estimat marți președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, informează Reuters.
Într-un discurs în fața parlamentului belgian, Juncker a spus că este de așteptat ca negocierile privind ieșirea Marii Britanii din UE (Brexit) să fie lansate luna viitoare și să dureze doi ani, scrie AGERPRES.
''Pentru a agrea viitoarea arhitectură a relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană, vom avea nevoie de ani'', a declarat șeful executivului UE.
''Britanicii trebuie să știe asta, ei știu asta deja, (Brexit-ul) nu va fi la preț redus sau cu costuri zero. Ei trebuie să respecte angajamentele în a căror încheiere au fost implicați. Așadar factura va fi, ca să fiu puțin dur, foarte piperată'', a explicat Jean-Claude Juncker, cu referire la costurile ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Premierul britanic Theresa May s-a angajat să lanseze 'divorțul' de UE până la finalul lunii martie 2017 și să respecte acest calendar, în urma referendumului din 23 iunie 2016 prin care s-a decis Brexit-ul.
La începutul acestei luni, cotidianul britanic The Times a relatat că șefa guvernului britanic va declanșa Brexit-ul la 9 martie.