Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului Australian Open
-
22 Ianuarie 2022 15:25
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului Australian Open, după o victorie superbă reușită în fața rusoaicei Anastasia Pavliucenkova, cu 6-3, 2-6, 6-2, sâmbătă, la Melbourne, în runda a treia a competiției de Mare Șlem, transmite Agerpres.
Cîrstea (31 ani, 38 WTA) și-a egalat cea mai bună performanță a sa de la Melbourne, reușită în 2017.
Sorana Cîrstea s-a impus în fața finalistei de anul trecut de la Roland Garros după o oră și 42 de minute.
Românca a început cu stângul, pierzându-și serviciul în ghemul de debut, dar apoi a reușit să ia trei la rând. Pavliucenkova a făcut un nou break, dar imediat Cîrstea a câștigat și ea contra serviciului și s-a desprins la 5-2, câștigând primul set cu 6-3.
Pavlicenkova a fost mai agresivă și mai inspirată în actul secund, în care a condus cu 3-0, 4-1 și 5-2, încheind cu 6-2.
Cîrstea a avut un debut bun în decisiv, cu break, pe care și l-a consolidat și ulterior a ajuns la 5-1, profitând de erorile comise de a zecea favorită a turneului. Pavliucenkova a mai luat un ghem, dar Cîrstea a închis conturile cu un ghem la zero.
Sorana a încheiat cu procentaje superioare la serviciu, greșind mai puțin ca Pavliucenkova (17-31 erori neprovocate), care a avut mai multe mingi direct câștigătoare, 22-15.
Cîrstea are acum 4-3 în meciurile directe cu Pavliucenkova (30 ani, 11 WTA), rusoaica reușind să câștige duelul anterior cu Cîrstea, în 2018, la Eastbourne (iarbă), cu 2-6, 7-5, 6-4, în primul tur.
Sorana Cîrstea și-a asigurat un cec de 328.000 de dolari australieni și 240 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta în premieră pe poloneza Iga Swiatek (20 ani, 9 WTA), care a dispus sâmbătă de rusoaica Daria Kasatkina, cu 6-2, 6-3.
Cîrstea s-a alăturat în optimi Simonei Halep, care a trecut sâmbătă de muntenegreanca Danka Kovinic cu 6-2, 6-1 și va evolua contra franțuzoaicei Alize Cornet.