Jubileul de 150 de ani al Casei Regale Române, sărbătorit la Chișinău
-
12 Decembrie 2016 10:27
La invitația Parlamentului Republicii Moldova, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei, și Principele Radu se află astăzi la Chișinău, unde sărbătoresc jubileul de 150 de ani de la fondarea Casei Regale.
La ora 11, Principele Radu va înmâna Bursele 'Regele Ferdinand' I și 'Regina Maria' pentru anul universitar 2016-2017, la Universitatea Academiei de științe a Republicii Moldova. Bursele sunt anuale și au fost fondate în anul 2015 de Principesa Moștenitoare Margareta și de Principele Radu. Vor fi prezenți ministrul Educației, doamna Corina Fusu, președintele Comisiei Parlamentare pentru Educație, dl Vladimir Hotineanu, și ambasadorul României la Chișinău, Excelența Sa Daniel Ioniță.
La ora 12, Principesa Moștenitoare Margareta va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Studii Economice a Moldovei. Altețele Lor Regale vor lua parte la ședința festivă a Senatului, alături de rectorul ASE, de profesori și de studenți.
La ora 19, Palatul Republicii va găzdui festivitatea de omagiere a Casei Regale a României la împlinirea a 150 de ani de la fondare. Președintele Parlamentului Republicii Moldova, domnul Andrian Candu, va întâmpina pe Custodele Coroanei române și pe Principele Radu. Vor lua parte înalți reprezentanți ai statului, ai Parlamentului și ai Guvernului.
Prima parte a serii va cuprinde un spectacol de gală în care vor evolua Orchestra Prezidențială, Orchestra Simfonică a Moldovei, Capela Corală 'Doina' și Corul de copii 'Vocile Moldovei', alături de eminenți muzicieni și tinere talente. La dorința Președintelui Parlamentului și a Familiei Regale, spectacolul va aduna fonduri pentru reparația sălii de festivități a Liceului de Muzică 'Ciprian Porumbescu'.
A doua parte a serii va cuprinde o recepție oficială, în care Familia Regală se va întâlni cu autoritățile Republicii Moldova și cu personalitățile prezente la festivitate. Cu această ocazie, Custodele Coroanei va oferi Parlamentului Republicii Moldova un tablou istoric, reprezentând pe Regele Ferdinand I în timpul Primului Război Mondial.
Sărbătoarea de la Chișinău încheie anul jubiliar 2016, în care s-au aniversat 150 de ani de la fondarea Casei Regale și de la punerea bazelor Statului român modern, prin promulgarea Constituției din 1866.
Anul regal 2016 a început la București, a continuat la Castelul Peleș pe 10 mai, a cuprins evenimente și sărbătoriri în multe orașe ale țării, precum și în Madrid, Londra, Düsseldorf și la Domeniul Regal Balcic.