Jubileu TNME. Larisa Turea : Caragiale revenea la Chișinău în 1952, în plină epocă stalinistă, cu efortul lui Eugeniu Ureche (AUDIO)

  • 07 Februarie 2021 10:20
0%
00:00:00
00:00:00

Cu prilejul jubileului de 100 de ani, care se împlinesc în luna octombrie a acestui an, Teatrul Național “Mihai Eminescu » și OWH studio colaborează la crearea un film documentar. El va relata paginile inedite ale teatrului, care a trecut prin diferite perioade istorice, rămânând în avanpostul culturii naționale, a relatat criticul de teatru și cinema, Larisa Turea, secretarul artistic al teatrului, într-un interviu pentru Radio Chișinău.

Pe parcursul anului jubiliar va fi lansat de asemenea un spectacol imersiv (cu participarea spectatorilor), în regia lui Mihai Fusu, un muzeu al acestei instituții de cultură, vor avea loc alte evenimente importante:

« Chiar în pofida acestor cumpene pe care le parcurgem, anul trecut am avut trei premiere, la fel și anul acesta, în curând vom invita spectatorii la primul spectacol imersiv (cu participarea spectatorilor), pe care îl concepe și îl regizează Mihai Fusu. Maestrul Vitalie Rusu, în acest an jubiliar, sper să aibă și el o premieră », a menționat criticul de teatru.

Larisa Turea a mai povestit că în perioada interbelică, la Teatrul Național de la Chișinău au activat mai multe personalități importante ale culturii românești, precum Costache Antoniu, Emil Bota, George Topârceanu și alții:

Teatrul Național este cel care a luptat foarte mult pentru ca să recucerim identitatea noastră națională românească. În perioada interbelică teatrul a avut o activitate foarte vastă, pentru că Unirea a generat o efervescență extraordinară a evenimentelor artistice. Din 1921 până în 1936 teatrul avea stagiuni foarte bogate. Primul spectacol, prezentat la 6 octombrie 1921 a fost « Răzvan și Vidra », de A. Hașdeu, apoi au urmat și alte spectacole extraordinare. Își amintește de această perioadă Eugeniu Ureche, care a fost un liant, un releu al timpurilor – a activat și în perioada de până la război în acest teatru, dar și după război. El își amintește marii directori de scenă, își amintește spectacole, își amintește un actor extraordinar, care era Ovidiu Brădescu, care a și murit în scenă, a ars în scenă ! », menționează Larisa Turea.

Criticul de teatru relatează cum a fost montat Caragiale în plină epocă stalinistă. Eugeniu Ureche a insistat pe lângă secretarul de partid de atunci, Leonid Brejnev, să fie permisă montarea piesei «O scrisoare pierdută » pe scena Teatrului Național din Chișinău:

« « O scrisoare pierdută » a fost și în perioada interbelică un fel de hit al activității teatrului, dar mai târziu, în anul 1952, profitând de faptul că era un jubileu al lui Caragiale, Eugeniu Ureche, împreună cu direcția de atunci a teatrului, a insistat pe lângă Leonid Brejnev, secretarul de partid, ca să-l aducă pe Caragiale în scenă. Regia a semnat-o Eugeniu Ureche, asistat de secretarul literar al teatrului de atunci. La fel, Eugeniu Ureche a semnat și scenografia acestui spectacol… Erau anii în care era cultul personalității lui Stalin, o perioadă cumplită de luptă antinațională și Caragiale a venit prin Moscova, condiția a fost să fie tradus în … moldovenește. Și de fapt s-au tradus două cuvinte… Este o istorie foarte interesantă”.

Mai multe detalii despre activitatea TNME, diferite personalități din perioada interbelică care au activat aici, aflați din interviul cu Larisa Turea, plasat mai sus.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:86 %
Vint:5,66 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău