În cadrul unui interviu pentru ziarul italian "Il Corriere della Sera", publicat luni, Borrell a afirmat că reacția rapidă a Statelor Unite de a trimite trupe în Afganistan, pe fondul degradării situației securității, arată că UE trebuie să își accelereze eforturile de a construi o politică de apărare comună.

"Trebuie să învățăm de pe urma acestei experiențe (...) Noi, europenii, nu am fost capabili să trimitem 6.000 de soldați în jurul aeroportului din Kabul pentru a securiza zona. SUA au putut, noi nu", a spus Borrell.

El a adăugat că cele 27 de state membre UE ar trebui să dețină "o forță inițială de intrare" de 5.000 de soldați. "Trebuie să fim capabili să acționăm rapid."

În mai, 14 state membre UE, inclusiv Germania și Franța, au propus constituirea unei astfel de forțe, alături de nave și avioane, pentru a sprijini guvernele democrate străine care au nevoie de ajutor urgent.

Discutat inițial în 1999, în legătură cu războioul din Kosovo, un sistem comun, cu 1.500 de militari per stat membru, a fost stabilit în 2007, pentru răspuns la crize, însă nu a fost folosit din cauză că guvernele din statele UE nu au căzut de acord cu privire la modul și momentul în care acesta ar trebui implementat.

Borrell a subliniat că este timpul pentru flexibilitate, exemplificând prin acordurile încheiate rapid pentru reacția la criza financiară, ca un mod în care UE ar putea depăși restricțiile prevăzute în tratatele fondatoare în legătură cu desfășurarea operațiunilor militare. "Putem lucra în multe feluri diferite", a spus oficialul UE.

Marea Britanie, care a fost mai mult timp unul dintre statele membre reticente, a avut un rol esențial în crearea grupurilor de luptă, în anii 2000, însă nu a aprobat implementarea acestora, pe fondul opoziției interne tot mai mari față de orice ar putea semăna cu crearea unei armate a UE.

După ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar, executtivul UE speră că această idee ar putea fi revitalizată. Obstacolele rămân, însă, inclusiv prin lipsa unei culturi comune de apărare între diversele state membre UE și prin disensiunile legate de țările care ar trebui să aibă prioritate la implementare.