Jocurile Olimpice au fot AMÂNATE

  • 24 Martie 2020 16:25
Jocurile Olimpice au fot AMÂNATE

Jocurile Olimpice de la Tokyo, programate pentru iulie-august anul curent, au fost amânate pentru 2021, relatează MOLDPRES cu referire la surse electronice.

 „Președintele Thomas Bach și prim-ministrul Shinzo Abe și-au exprimat îngrijorarea legată de pandemia de COVID-19. Având în vedere circumstanțele și informațiile de la Organizația Mondială a Sănătății, premierul Japoniei și șeful Comitetului Olimpic Internațional au ajuns la concluzia că Jocurile Olimpice de la Tokyo trebuie reprogramate după 2020, dar nu mai târziu de vara lui 2021, pentru a proteja sănătatea sportivilor și a tuturor celor implicați. Flacăra Olimpică va rămâne în Japonia. Jocurile Olimpice trebuie să reprezinte o speranță pentru toți în aceste momente”, se spune în comunicatul Comitetului Internațional Olimpic (CIO), difuzat marți.

Este pentru prima oară în istorie când o ediție a Jocurilor Olimpice a fost contramandată din cauza unei pandemii. Până în prezent doar cele două războaie mondiale au anulat desfășurarea Jocurilor Olimpice de vară, în 1916, 1940 și 1944. 

CNN anunță că Shinzo Abe, prim-ministrul Japoniei, a avut o o discuție cu președintele Comitetului Olimpic Internațional, Thomas Bach, și au ajuns la un acord pentru amânarea Jocurilor Olimpice cu un an. Shinzo Abe a spus, potrivit The Guardian, că amânarea era inevitabilă și că nu s-ar fi putut concura în cele mai bune condiții, din cauza pandemiei de coronavirus. 

Japonia a înregistrat până în acest moment 1.140 de cazuri de coronavirus. Luni, Australia și Canada au anunțat oficial că nu vor trimite sportivi la Jocurile Olimpice de la Toyko. Competiția urma să se desfășoare în perioada 24 iulie-9 august. Decizia de amânare a JO vine după ce mai mulți sportivi au cerut acest lucru. Conform unui sondaj efectuat de agenția de știri Kyodo News, 70% dintre japonezii chestionați cred că Jocurile Olimpice de la Tokyo nu pot avea loc la datele stabilite.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
6,63
Cer fragmentat
Umiditate:94 %
Vint:0,51 m/s
Sun
8
Mon
9
Tue
9
Wed
16
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău