JO 2026 | CIO vrea să reducă costurile candidaturilor cu 30%

  • 20 Octombrie 2017 15:24
JO 2026 | CIO vrea să reducă costurile candidaturilor cu 30%

Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a anunțat că dorește să reducă cu 30% costul candidaturilor pentru Jocurile Olimpice de iarnă din 2026, reducând și durata campaniei de la doi ani la un an.

"Când ne uităm la candidatură în sine, credem că putem obține o reducere cu 30% a costurilor", a declarat Christophe Dubi, directorul Jocurilor Olimpice din cadrul CIO, scrie Agerpres.

CIO a adoptat marți un cadru pentru procesul de atribuire a Jocurilor Olimpice împărțindu-l în două etape: un prim dialog (din septembrie 2017 până în octombrie 2018) și un al doilea al candidaturii propriu-zise (octombrie 2018 până în septembrie 2019), campanie redusă la un an.

Organismul olimpic se confruntă cu o lipsă de candidați atât pentru Jocurile de vară, cât și pentru Jocurile de iarnă. Pentru ediția de iarnă a JO din 2022, doar Almatî și Beijing au rămas în cursă după retragerile orașelor Munchen și Oslo.

Pentru JO 2024, după retragerile orașelor Boston, Hamburg, Roma și Budapesta, doar Paris și Los Angeles mai rămăseseră.

Guvernul elvețian a anunțat miercuri susținerea candidaturii orașului Sion (Valais) pentru organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026, promițând să contribuie cu aproape un miliard de franci elvețieni în caz de succes.

''Pentru Consiliul federal, aceste Jocuri ar trebui să aibă repercusiuni pozitive asupra coeziunii naționale și dezvoltării economice a țării, mai ales în regiunile montane'', a indicat departamentul federal al Sporturilor într-un comunicat.

''Organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă în Elveția va reprezenta o mare șansă pentru sport, economie și societate'', a adăugat el, subliniind și voința organizatorilor proiectului Sion 2026 ''de a se apleca atât cât este posibil asupra infrastructurilor existente și de a organiza Jocurile respectând principiile dezvoltării durabile''.

Pe de altă parte, cetățenii regiunii Tirol din Austria au respins, pe 15 octombrie, principiul candidaturii acestei provincii și a capitalei Innsbruck la organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026, conform rezultatelor oficiale parțiale ale unui referendum regional.

Acest răspuns negativ a venit după mai multe candidaturi olimpice respinse prin vot sau prin decizia populației în ultimul an, în cantonul elvețian Grisons pentru aceleași Jocuri Olimpice din 2026, precum și la Budapesta și Hamburg pentru JO de vară din 2024.

Gazdă a Jocurilor Olimpice în 1964 și JO din 1976, Innsbruck a respins deja în două rânduri ideea unei noi candidaturi, cu prilejul referendumurilor organizate în 1993 și 1997. Consultarea populară a fost extinsă la nivelul întregii provincii în speranța de a se inversa tendința.

Dar locuitorii Tirolului au considerat într-o mare majoritate că Olimpiada ar fi prea costisitoare pentru provincie, în ciuda asigurărilor Comitetului Olimpic Austriac (AOC).

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:42 %
Vint:9,77 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău