Jens Stoltenberg: NATO nu va face compromisuri privind principiile sale fundamentale. Alianța a cerut Rusiei să-și retragă forțele din R. Moldova
-
12 Ianuarie 2022 17:38
NATO este pregătită să discute cu Rusia, dar nu va face compromisuri privind principiile sale fundamentale, printre care acela că integritatea teritorială a fiecărei țări din Europa trebuie să fie respectată, a declarat miercuri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, după încheierea reuniunii Consiliului NATO-Rusia de la Bruxelles, transmit Reuters și AFP.
Jens Stoltenberg a adăugat că statele membre NATO i-au cerut miercuri Rusiei să-și retragă forțele din Georgia, Republica Moldova și Ucraina, el subliniind că este absolut falsă ideea că extinderea Alianței Nord-Atlantice este agresivă.
''Discuția nu a fost ușoară. Schimburile au fost directe asupra situației din Ucraina și au fost constatate diferențe majore referitoare la securitatea în Europa. Diferențele noastre nu vor fi ușor de surmontat, dar este un semn pozitiv faptul că toate țările NATO și Rusia s-au așezat în jurul aceleiași mese și au abordat chestiuni substanțiale'', a spus secretarul general al Alianței Nord-Atlantice în conferința de presă de după încheierea primei reuniuni a Consiliului NATO-Rusia din ultimii doi ani.
Jens Stoltenberg a anunțat că NATO ar putea desfășura trupe adiționale în flancul său estic în cazul în care Rusia utilizează din nou forța împotriva Ucrainei. ''Dacă Rusia folosește încă o dată forța contra Ucrainei și ulterior invadează Ucraina, atunci trebuie să analizăm în mod serios nevoia de a spori suplimentar prezența noastră în partea estică a alianței'', a afirmat el, reiterând faptul că doar NATO și Ucraina pot decide dacă aceasta din urmă devine membră a Alianței Nord-Atlantice.
Stoltenberg a avertizat că există ''riscul real pentru un nou conflict armat în Europa'', deși a precizat că NATO ''va face tot ce poate pentru a preveni'' un asemenea scenariu.
Șeful delegației ruse, viceministrul de externe Aleksandr Grușko, urma să se adreseze la rândul său presei.
Declarațiile lui Jens Stoltenberg indică în mod clar că nu s-au înregistrat rezultate concrete în urma reuniunii Consiliului NATO-Rusia, survenită la două zile după ce reprezentanții Washingtonului și ai Moscovei s-au întâlnit la Geneva în vederea detensionării situației legate de securitatea la frontiera ruso-ucraineană.
Rusia a acuzat Occidentul că nu reușește să conștientizeze urgența solicitărilor ei. Moscova susține că extinderea NATO de la 16 membri, la finalul Războiului Rece, la 30 în prezent - printre care un număr mare de foste republici comuniste din Europa Centrală și de Est - constituie o amenințare pentru securitatea Rusiei și că această țară trebuie să traseze ''linii roșii'' pentru a se proteja.