Jean-Claude Juncker: Sintagma „limba moldovenească” pe site-ul Comisiei Europene este o „eroare administrativă regretabilă”

  • 28 Iunie 2018 09:31
Jean-Claude Juncker: Sintagma „limba moldovenească” pe site-ul Comisiei Europene este o „eroare administrativă regretabilă”

Posibilitatea de a selecta limba moldovenească, alături de cea română, ca limbă de lucru pe site-ul Comisiei Europene, în secțiunea dedicată Consultării privind viitorul Europei, este „o eroare administrativă regretabilă, cauzată de o configurare greșită în sistem”. Precizarea vine de la președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, și se regăsește într-un răspuns la întrebarea adresată de către europarlamentarul Andi Cristea, transmite IPN.

Existența „limbii moldovenești” ca profil lingvistic în procesul de consultare lansat de Comisia Europeană a fost semnalată de către europarlamentar în luna mai a acestui an. Situația menționată a fost remediată ulterior, Andi Cristea solicitând la acel moment explicații și precizări din partea președintelui Comisiei Europene. În răspunsul pentru europarlamentarul român, Jean-Claude Juncker confirmă existența unei greșeli: „Faptul că în consultarea online privind viitorul Europei s-a menționat limba moldovenească este o eroare administrativă regretabilă, cauzată de o configurare greșită în sistem”.

Referindu-se la răspunsul primit, Andi Cristea a menționat că instituțiile europene au datoria să transmită întotdeauna mesajul corect, indiferent de context. „Situația legată de existența limbii moldovenești pe site-ul Comisiei a fost o eroare administrativă corectată în timp util, dar este esențial ca asemenea greșeli să nu se repete pentru a nu legitima o serie de narative periculoase”, a declarat Andi Cristea, citat într-un comunicat de presă al biroului oficialului de la Bruxelles.

Conform deciziei Curții Constituționale de la Chișinău, din decembrie 2013, limba oficială a Republicii Moldova este limba română, decizia conferind statut de normă constituțională Declarației de Independență a țării, adoptată în august 1991.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
2,74
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
3
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău