Jean-Claude Juncker declară că nu vor fi noi negocieri privind Brexit

  • 20 Martie 2019 12:27
Jean-Claude Juncker declară că nu vor fi noi negocieri privind Brexit

Bruxellesul a făcut multe concesii Regatului Unit în ceea ce privește retragerea din Uniunea Europeană și nu poate oferi mai mult, a susținut miercuri președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, citat de postul național de radio din Germania, potrivit Agerpres.

Reuters a preluat de la Deutschlandfunk declarația lui Juncker: "Nu vor fi renegocieri, nu vor fi noi negocieri, nu vor fi alte garanții în afara celor deja acordate". "Am venit intensiv în întâmpinarea Regatului Unit, nu poate fi vorba de mai mult", a insistat el.

Juncker a afirmat că, din câte știe, scrisoarea prin care premierul britanic Theresa May urma să ceară prelungirea negocierilor pentru Brexit nu a fost încă primită la Bruxelles. Un purtător de cuvânt al cabinetului britanic anunțase că documentul va fi înaintat Uniunii Europene miercuri.

Președintele Comisiei Europene a precizat că discuțiile privind amânarea Brexit vor avea loc probabil abia săptămâna viitoare "câtă vreme nu știm ce va accepta Regatul Unit", transmite DPA, care preia același post de radio.

Data programată pentru retragerea Regatului Unit din UE este în continuare 29 martie. Parlamentul de la Londra a respins prin vot, de două ori, proiectul de acord pentru Brexit propus de May.

Juncker a avertizat că șefa guvernului britanic trebuie să se asigure că parlamentarii vor aproba acordul, înainte ca UE să accepte orice amânare.

Joi și vineri, la Bruxelles va avea loc summitul UE, care va lua act de cererea trimisă de Theresa May președintelui Consiliului Uniunii, Donald Tusk. Presa britanică a publicat informația că amânarea solicitată este de numai câteva luni, însă nicio sursă guvernamentală nu a comentat știrile respective, arată DPA.

Decizia UE nu îi revine lui Juncker, ci în mod normal ar trebui luată în unanimitate de cele 27 de state care vor rămâne în Uniune după Brexit. Președintele Comisiei Europene a sugerat că ar putea fi necesar un nou summit european, săptămâna viitoare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-2,26
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău