Mai mult, spun detractorii proiectului, acesta va bate în cuie practici apărute după Al Doilea Război Mondial, unde valoarea atribuită unui salariat depinde de rezistența lui, o situație care se face vinovată de decesul câtorva sute de angajați în fiecare an, relatează News.ro. 

„Nu putem să acceptăm asta. E scandalos”, a spus Emiko Teranishi, care reprezintă interesele asociațiilor de rude ale victimelor făcute de karoshi. Soțul ei s-a sinucis în 1996, epuizat din cauza interminabilelor ore de muncă, fără niciun weekend liber.

Administrator al unui restaurant din Kyoto, el se afla sub presiunea conducerii stabilimentului, care îi cerea constant să crească vânzările.

„Era deprimat. Îmi spunea că nu putea nici să mănânce, nici să doarmă. În fiecare dimineață, îi ceream să își ia o zi liberă, dar el se ducea totuși la muncă”, a dezvăluit Emiko Teranishi.

O asociație de avocați specializați în dreptul muncii s-a declarat la rândul ei indignată de acel plafon, considerându-l „total nepotrivit” și „imposibil de susținut”. Un astfel de proiect echivalează cu o aprobare tacită a guvernului a unei limite, „care poate pune în pericol sănătatea salariaților”, a declarat Ichiro Natsume, directorul asociației.

Într-un editorial publicat în presa niponă, Hifumi Okunuki, președintele sindicatului Tozen, s-a declarat „întristat” de noul proiect legislativ: „Câți alți angajați trebuie să mai moară înainte ca țara noastră să se trezească?”.

Luna trecută, prezentând concluziile unui comitet special înființat în septembrie 2016 pentru a lupta împotriva riscului de deces cauzat prin exces de muncă (”karoshi”), prim-ministrul Shinzo Abe a felicitat „o etapă istorică în reformarea felului în care se muncește în Japonia”.

Durata excesivă a muncii este o problemă care depășește domeniul sănătății. Ea frânează productivitatea (unii dintre angajați își încetinesc ritmul de lucru pentru a câștiga mai mulți bani grație orelor suplimentare plătite) și le descurajează pe mame să muncească, în contextul în care în Japonia există o lipsă cronică de mână de lucru.

În prezent, durata legală de muncă este de 40 de ore pe săptămână, completată de un plafon teoretic de 45 de ore suplimentare pe lună, care dispare însă în neant atunci când există un acord între angajați și companii.

Dacă reforma va fi adoptată, companiile care ignoră dispozițiile legale vor fi pasibile de sancțiuni. Însă ele vor putea, totuși, să ceară salariaților lor să muncească până la 100 de ore suplimentare pe lună în perioadele cu activitate intensă, fapt ce reduce dimensiunea reală a modificării legislative.

Dacă țările occidentale pot cu dificultate să înțeleagă un astfel de devotament față de muncă, salații din Japonia „acceptă să muncească mai mult, în contrapartidă cu protejarea locului lor de muncă”, a explicat un expert nipon.