Japonia va susține în continuare sectorul agroindustrial din Republica Moldova
-
08 Decembrie 2021 11:21
Progresul derulării Proiectului de modernizare a tehnicii și echipamentelor agricole implementat de Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii; relansarea activității Fabricii de peleți din comuna Porumbeni, raionul Criuleni, ce a fost construită în 2015 în cadrul Proiectului de utilizare eficientă a combustibilului solid din biomasă - acestea au fost subiectele principale discutate ieri, la întrevederea conducerii Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) cu Yoshihiro Katayama, ambasadorul Japoniei în R. Moldova, și cu șeful Oficiului Agenției Internaționale de Cooperare a Japoniei, Satoshi Sugimoto, transmite MOLDPRES.
Părțile au avut un schimb de opinii referitor la procesul de execuție a proiectelor, au stabilit următoarele activități pentru valorificarea resurselor financiare din cadrul proiectelor și au estimat necesarul de investiții pentru finalizarea activităților, scrie sursa citată.
Ministrul Viorel Gherciu a prezentat obiectivele MAIA pentru perioada 2022-2027, nominalizând: consolidarea potențialului sectorului agricol rezilient la schimbările climatice; promovarea practicilor agricole inteligente, eficiente și durabile; dezvoltarea pieței locale și sporirea potențialului de export; susținerea dezvoltării socioeconomice rurale sustenabile.
„Apreciem rezultatele colaborării dintre statele noastre, Japonia fiind un partener de încredere care susține prin investiții sectorul agricol. Fermierii beneficiază de o serie de avantaje în cadrul Proiectului de modernizare a tehnicii și echipamentelor agricole. Astfel, aceștia pot procura tractoare și atașamente, combine de recoltare, echipamente și utilaje, sisteme frigorifice, fiind scutiți de dobânzile pentru finanțare, având posibilitate să beneficieze de finanțare a infrastructurii post-recoltare, iar accesarea resurselor financiare poate fi efectuată fără gaj”, a explicat Gherciu.
Cu referire la relansarea activității Fabricii de peleți din comuna Porumbeni, oficialii au discutat despre intervențiile tehnice suplimentare necesare pentru realizarea acestui obiectiv, în scopul îmbunătățirii condițiilor de viață din comunitățile rurale.
În prezent, între Republica Moldova și Japonia sunt semnate zeci de documente de cooperare, majoritatea referindu-se la acordarea asistenței financiare și tehnice țării noastre. De asemenea, Japonia este una dintre principalele surse de investiții în industria auto din Moldova. În țară și-au deschis fabrici de cablaje două companii japoneze mari, „Sumitomo” și „Fujikura”, care au devenit rezidenți ai zonelor economice libere. În ultimii câțiva ani, „Sumitomo” a investit 30 de milioane de euro în deschiderea unei fabrici cu 2,5 mii de locuri de muncă, iar „Fujikura” a investit 20 mln de euro și a creat aproximativ două mii de locuri de muncă.