Japonia și OIM a oferit IGSU un lot de asistență umanitară pentru refugiații din Ucraina
-
14 Septembrie 2022 12:15
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a recepționat un lot de asistență umanitară care include stivuitoare, remorci și două microbuze. Bunurile, achiziționate din fondurile de finanțare japoneze și ale Organizației Internaționale a Migrației, vor fi folosite în acordarea asistenței pentru refugiații din Ucraina, transmite IPN.
În cadrul ceremoniei de donare, șeful IGSU, Alexandru Oprea, a declarat că ceste bunuri acordate de poporul și guvernul japonez vin să consolideze capacitățile operaționale ale Inspectoratului pentru un răspuns mai bun în cazul unui flux masiv repetat de străini. „În mod special donația este importantă având în vedere că nu suntem departe de perioada rece a anului, iar acest fapt aduce riscuri suplimentare”, a notat Alexandru Oprea.
Datorită unui sprijin substanțial din partea Japoniei, IGSU a intrat deja în faza activă de implementare a unui proiect care prevede construcția și livrarea în Republica Moldova a 19 autospeciale de intervenție pentru pompieri și salvatori. „Donația de astăzi complementează suportul acordat de Japonia Inspectoratului General pentru Situații de Urgență în beneficiul cetățenilor”, a mai spus șeful IGSU.
Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Katayama Yoshihiro, a menționat că acum jumătate de an a început tragedia din Ucraina, din cauza căreia multe femei și mulți copiii au fost nevoiți să-și caute adăpost în alte țări, inclusiv în Republica Moldova. Oficialul spune că a urmărit situația personal și a fost impresionat de acțiunile autorităților moldovenești, dar și ale poporului moldovenesc, care și-a deschis ușile și a găzduit ucrainenii.
„Sunteți un popor cu o inimă mare. Aș vrea să-mi exprim, în numele Guvernului Japoniei și poporului japonez, un înalt respect față de acest fapt. Încă în februarie, după ce a început acest război total nejustificat și Guvernul Japoniei, a început să vină cu mai multe decizii, printre care și acordarea unui ajutor financiar destul de generos și o bună parte din aceste resurse financiare au fost acordate către mai multe organizații internaționale, inclusiv OIM. Și, iată, astăzi marcăm acest moment prin care putem să facem o donație de aceste echipamente. Și eu sper că aceste echipamente vor fi utilizate de către angajații IGSU, care muncesc zi de zi și care foarte des își sacrifică propria viață”, a spus ambasadorul.
Valoarea lotului de asistență umanitară destinat refugiaților din Ucraina este de 237 de mii de euro.