Japonia | Alertă maximă la Tokyo din cauza pandemiei COVID-19
-
15 Iulie 2020 13:15
Autoritățile nipone au instituit cel mai înalt nivel de alertă pentru coronavirus la Tokyo în urma unei recrudescențe a cazurilor de contaminări cu SARS-CoV-2, a avertizat miercuri guvernatoarea capitalei nipone Yuriko Koike, citată de AFP, potrivit Agerpres.
"Experții tocmai ne-au spus că situația legată de propagarea noului coronavirus este de nivelul 4 pe o scară de risc de la 1 la 4, ceea ce înseamnă că acesta 'pare să se răspândească'", a afirmat Koike într-o reuniune consacrată pandemiei de COVID-19.
Totuși această alertă "roșie" în imensa capitală a Japoniei cu 14 milioane de locuitori încorporată într-un megapolis de 37 milioane de persoane, cel mai populat din lume, nu înseamnă că municipalitatea va solicita închiderea întreprinderilor sau amânarea evenimentelor.
Un grup de experți a indicat miercuri că la Tokyo se înregistrează o creștere a numărului de cazuri de infecții în rândul populației tinere, constatând contaminări cu noul coronavirus în localurile de noapte, dar și la locul de muncă și în cadrul familiilor.
"Analiza noastră este că suntem nevoiți să constatăm că acesta este steagul roșu, cel mai înalt nivel, dacă ne uităm doar la cifre", a declarat Norio Ohmagari, unul dintre experți.
Starea de urgență instituită în lunile aprilie-mai în Japonia nu a condus la o izolare la domiciliu așa cum s-a putut vedea în Europa, legea nepermițând utilizarea metodelor coercitive pentru ca oamenii să se autoizoleze la domiciliu.
Premierul Shinzo Abe a ridicat-o la sfârșitul lunii mai și în prezent pare puțin înclinat să o restabilească pe fondul unei economii în recesiune pentru prima oară din 2015.
Dar numărul de noi cazuri de contaminare zilnice a crescut de atunci, atingând un record de 243 în cursul săptămânii trecute la Tokyo.
Japonia a fost relativ ocolită de pandemie cu puțin peste 22.500 de cazuri înregistrate și aproximativ 1.000 de decese de la începutul crizei. Niciun deces din cauza COVID-19 nu a fost semnalat la Tokyo de trei săptămâni.
Frontierele țării rămân închise. Japonia refuză intrarea pe teritoriul său pentru non-japonezi din mai mult de 100 de țări, inclusiv străini cu statut de rezident permanent în Japonia.
Totuși, autoritățile au lansat o campanie de încurajare a turismului intern, o inițiativă care a suscitat temeri cu privire la răspândirea coronavirusului în arhipelag.