Japonia: Rusia a încălcat spațiul aerian nipon
-
16 Septembrie 2015 13:15
Japonia a acuzat Rusia de încălcarea spațiului său aerian și a trimis o notă de protest în acest sens Ambasadei ruse la Tokyo, au anunțat miercuri, 16 septembrie, oficialii niponi, potrivit Agerpres.
Partea niponă susține că un avion rus ar fi intrat în spațiul aerian japonez în zona insulei Hokkaido, nu departe de insulele Kurile, numite de Japonia Teritoriile de Nord și disputate de cele două țări.
Forțele japoneze de autoapărare au trimis patru avioane de vânătoare pentru a forța aparatul, pe care îl consideră ca aparținând Rusiei ținând cont de traiectoria sa, să părăsească spațiul aerian al Japoniei, a precizat un reprezentant al Ministerului Apărării de la Tokyo.
Dacă va fi confirmată, această incursiune va fi prima după ce două bombardiere strategice TU-95 ruse au fost interceptate în august 2013 în zona insulei Okinoshima, în sud-estul arhipelagului.