Janis Majeiks: Uniunea Europeană este deschisă pentru produsele agricole moldovenești

  • 14 August 2023 15:04
Janis Majeiks: Uniunea Europeană este deschisă pentru produsele agricole moldovenești

Uniunea Europeană este deschisă pentru produsele agricole moldovenești, iar piața europeană este una previzibilă, spre deosebire de alte piețe, a subliniat ambasadorul Janis Majeiks într-un interviu pentru „Radio Chișinău”.

El a amintit că anul trecut au fost dublate cotele la mai multe produse exportate în UE. Practic, toate produsele moldovenești pot intra deja în UE fără taxe vamale. 

Noi vedem problemele cu care se confruntă agricultura din Rep. Moldova și analizăm cum putem ajuta Rep. Moldova în acest sens. O parte din lucruri pot fi făcute pe termen scurt, altele ar necesita mai mult timp pentru planificare, deoarece e vorba și de aspecte financiare. Sunt sigur că producătorii din Rep. Moldova vor aprecia în anii care urmează anularea puținelor cote rămase pentru Rep. Moldova. Deci, nu mai există limite numerice pentru exporturile din Rep. Moldova, pentru produsele agricole. Anul trecut multe dintre aceste cote au fost dublate, triplate (...) ceea ce cred că ne arată că producătorii agricoli sunt tot mai activi în ceea ce privește utlizarea pieței europene, una bogată, previzibilă. Spre deosebire de alte piețe, cea a UE nu ia în considerare eliminarea exporturilor pentru produsele agricole din Rep. Moldova și vom continua să susținem acest lucru. Am văzut un exemplu foarte bun în ce privește volumul de cireșe exportat de Rep. Moldova în UE, care anul acesta a explodat. Volumul de cireșe a fost majorat de 12 ori”, a declarat Janis Majeiks.

Republica Moldova beneficiază de un Acord de Asociere, inclusiv de Liber Schimb cu UE din 2014. Acest sistem comercial preferențial a permis Republicii Moldova să profite de eliminarea taxelor vamale la exportul către UE.

Interviul integral cu ambasadorul Janis Majeiks va fi difuzat la „Radio Chișinău” și publicat pe site-ul https://radiochisinau.md/ în zilele următoare.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de Muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
23,85
Cer senin
Umiditate:33 %
Vint:6,69 m/s
Tue
19
Wed
14
Thu
15
Fri
11
Sat
12
Arhivă Radio Chișinău