Jandarmeria Română organizează cel mai amplu exercițiu internațional cu forțe în teren

  • 15 Iunie 2018 15:48
Jandarmeria Română organizează cel mai amplu exercițiu internațional cu forțe în teren

România, prin Jandarmeria Română, găzduiește în perioada 18-29 iunie, în cadrul Stagiului de Antrenament al Serviciilor de Poliție din Uniunea Europeană (EUPST), un amplu exercițiu cu forțe în teren intitulat "Carpathian Blueshield 2018", se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Române, remis, vineri, AGERPRES.

La exercițiu vor participa ofițeri din peste 15 țări și organizații internaționale.

''Exercițiul, cel mai complex stagiu internațional organizat de jandarmii români, are ca obiectiv general antrenarea participanților ce pot fi dislocați în misiuni internaționale sub egida Uniunii Europene, cu accent pe asigurarea coeziunii participanților de naționalități diferite pentru realizarea interoperabilității acestora, stabilirea unor proceduri comune de lucru, perfecționarea deprinderilor necesare pentru exercitarea atribuțiilor în cadrul unui comandament de forțe multinațional'', se mai arată în comunicatul Jandarmeriei Române.

Festivitatea de deschidere a exercițiului va avea loc luni, la ora 15.00 în Piața "Mihai Viteazul" și la Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul Târgoviște. La ceremonie vor participa inspectorul general al Jandarmeriei Române, colonel Gheorghe-Sebastian Cucoș, reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne și oficialități locale. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de seară București
Meteo Chișinău
28,2
Cer fragmentat
Umiditate:50 %
Vint:3,89 m/s
Fri
16
Sat
15
Sun
18
Mon
19
Tue
19
Arhivă Radio Chișinău