Iurie Reniță: „Dodon și socialiștii lui au utilizat și au pus în aplicare toate „tehnologiile" din arsenalul lor autohton, dar și cel străin" (Revista presei )

  • 10 Noiembrie 2019 13:52
Iurie Reniță: „Dodon și socialiștii lui au utilizat și au pus în aplicare toate „tehnologiile

Revista presei din 10 noiembrie

Ziarul Național reține declarația deputatul Blocului „ACUM”, Iurie Reniță, care anunță că va vota împotriva moțiunii de cenzură înregistrată de socialiști în Parlament, chiar dacă recunoaște că Blocul „ACUM Dodon și socialiștii lui au utilizat și au pus în aplicare toate „tehnologiile" din arsenalul lor autohton, dar și cel străin” a „contribuit direct” la consolidarea pozițiilor lui Dodon și PSRM.  „Cochetarea socialiștilor cu Blocul ACUM pe unele aspecte ale justiției n-a durat prea mult, deoarece abordările noastre de reformare a justiției au fost și sunt unele responsabile și foarte serioase, pornind de la realitățile dezastruoase din acest domeniu. Conștientizând perfect acest pericol, care îi va afecta în modul cel mai direct, Dodon și socialiștii lui au utilizat și au pus în aplicare toate „tehnologiile" din arsenalul lor autohton, dar și cel străin, pentru a compromite toate concursurile, care, în esență, aveau obiective foarte clare – identificarea celor mai buni profesioniști și experți în domeniul justiției”, scrie deputatul pe Facebook. Deputatul consideră că, în actuala conjunctură politică, se impune o nouă abordare - „promovarea consecventă și fără ezitări a intereselor noastre naționale și a celor europene, excluzând, în continuare, cazurile regretabile de fraternizare cu socialiștii lui Dodon”.

Amânare după amânare în dosarul lui Ilan Șor de la Curtea de Apel Cahul, titrează Ziarul de Gardă. În timp ce fostul primar de Orhei este căutat de autorități, dosarul său la apel nu înaintează din cauza expertizei solicitată anterior de către avocații lui Șor. Ședința programată pentru 8 noiembrie, a fost amânată pe motiv că nu au parvenit materialele de la Centrul Național de Expertiză Juridică (CNEJ) pe marginea expertizei financiar-contabile, solicitată de apărarea lui Șor. Efectuarea respectivei expertize a fost acceptată de instanță încă la 19 septembrie 2018, iar de atunci majoritatea ședințelor din acest dosar au fost amânate pe motiv că expertiza nu era finalizată. Reținut în mai 2015, Ilan Șor a fost condamnat în 2017 la șapte ani și șase luni de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani, dar instanța a dispus ca pedeapsa să intre în vigoare doar după ce va deveni definitivă.

Zidul de la Berlin nu a căzut, ci a fost dărâmat. Cu ciocane, cu târnăcoape, cu toporașe, subliniază într-un editorial din Ziarul de Gardă jurnalista Aneta Grosu. Bărbați puternici au lovit cu mult curaj în Zidul din piatră care trecea prin viețile lor, până l-au distrus, făcând posibilă reunirea celor două Germanii. Cei care ajungeau sus, peste Zid, erau înfruntați cu tunuri cu apă, dar rezistau. Era anul 1989, ziua de 9 noiembrie, timp rece, de toamnă. La Chișinău, acum 30 de ani, ziua de 9 noiembrie prevestea proteste nemaivăzute până atunci în R. Moldova. Atunci, câteva sute de manifestanți, printre care și poeta-martiră Leonida Lari, au încercat să blocheze defilarea tancurilor prin centrul Chișinăului, iar un batalion al trupelor speciale a lovit în mulțime fără cruțare… Protestele de acum 30 de ani ar fi putut culmina altfel, dacă R. Moldova ar fi avut politicieni la fel de fermi și neclintiți ca și oamenii simpli, gata oricând să iasă în stradă ca să-și apere cauza, scrie autoarea. Totodată, ea remarcă faptul că după ce, în Germania, căzuse Zidul Berlinului, nemții au trecut la treabă. Au muncit, au zidit, nu ziduri noi, ci case, școli, spitale și întreprinderi. S-au gândit la viața lor și a familiilor lor. În Moldova, după căderea regimului sovietic, politicienii s-au gândit la putere, iar oamenii, cei care au răsturnat regimul, au visat”…

Reforma pensiilor: Peste 50% din pensionari primesc pensii mai mici decât minimul de existență, titrează Mold-street. La începutul lunii octombrie 2019, numărul total al beneficiarilor de pensii al căror cuantum este de până la 1500 de lei, constituia 334.171 persoane, arată datele Ministerului Protecției Sociale. Cifra reprezintă aproape jumătate din numărul total de 700.467 de beneficiari de pensii. Majoritatea pensionarilor continuă să primească pensii mai mici decât minimul de existență – 1726 de lei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-6,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău