Iurie Leancă s-ar putea întâlni cu Evgheni Șevciuk în septembrie
-
30 August 2013 13:37
Prima întrevedere a premierului Iurie Leancă cu liderul speratist de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, ar putea avea loc luna viitoare.
O discuție dintre reprezentanții celor două părți pentru pregătirea întrevederii respective a avut loc, astăzi, la sediul Misiunii OSCE de la Chișinău.
Părțile încă nu au ajuns la un numitor comun în ceea ce privește întrevederea dintre Iurie Leancă și Evgheni Șevciuk, dar ea ar putea avea loc în luna septembrie, posibil în Ucraina. Vicepremierul Eugen Carpov și pretinsul ministru de externe de la Tiraspol Nina Ștanski se vor întâlni, încă o dată, peste două săptămâni pentru a stabili detaliile.
”Vom decide ulterior în privința datei concrete. Aceasta trebuie coordonată și cu partenerii ucraineni, deoarece întrevederea va avea loc la inițiativa președintelui în exercițiu al OSCE, domnul Kojara. Sper că septembrie este acea lună în care întrevederea va avea loc”, a declarat Eugen Carpov.
Printre chestiunile care ar urma să fie discutate în cadrul întrevederii se numără și prelungirea acordului privind transportul feroviar de mărfuri prin Transnistria, care expiră la 30 septembrie. Nina Ștanski a declarat că există disponibilitatea ambilor părți de a organiza această întrevedere, iar una din temele prioritare pentru Tiraspol este asigurarea liberei circulații.
Partea transnsitreană i-a prezentat părții moldovenești un pachet de documente pe care liderii noștri urmează să le discute și să ajungă la un numitor comn. Acestea se referă în special la libertatea de circulație. Deoarece libertatea de circulație, inclusiv a transportului auto reprezintă una din prioritățile noastre, inclusiv în cadrul negocierilor în formatul 5+2, declarat Nina Ștanski.
Părțile au discutat și despre agenda următoarei runde de negocieri în formatul 5+2, care se va desfășura la începutul lui octombrie la Bruxelles.