Iurie Leancă: PPEM va participa la alegerile locale
-
17 Mai 2019 08:17
Liderul Partidului Popular European din Moldova, Iurie Leancă, spune că formațiunea pe care o conduce va participa în mod obligatoriu la următoarele alegeri locale. Politicianul spune că formațiunea nu a dispărut și va reveni în mod activ pe arena politică din Republica Moldova. Despre aceasta Iurie Leancă a declarat la emisiunea „Puterea a patra” de la N4, transmite IPN.
Iurie Leancă consideră că actualul primar interimar al municipiul Chișinău, Ruslan Codreanu, ar trebui să candideze pentru fotoliul de edil al capitalei în următorul scrutin. „Atunci când va fi clar când avem alegerile locale, nici asta nu știm, că va fi în iunie, că va fi în septembrie, ne vom întâlni și vom discuta. Dânsul, cel puțin, s-a arătat un manager mult mai bun decât predecesorul lui”, spune liderul PPEM, din care face parte și Ruslan Codreanu.
Despre candidatura sa la alegerile pentru Parlamentul European, Iurie Leancă spune că legislația nu îi cere să renunțe la funcția de președinte al PPEM, dacă va ajunge eurodeputat pe listele unei formațiuni politice din România.
Referindu-se la formarea unei majorități parlamentare, Iurie Leancă spune că Republica Moldova are nevoie să se formeze cât mai rapid un Guvern care să se apuce de lucru. „În situația actuală, mie mi se pare cel mai firesc ca cel puțin Maia Sandu cu echipa ei să se așeze la masa de discuții cu PDM, să invite politicieni europeni, să pună pe hârtie care sunt cele mai mari probleme ale Republicii Moldova: justiție, recuperarea miliardului, politici economice”, spune Iurie Leancă.
Despre o posibilă coaliție dintre PDM și PSRM, Iurie Leancă spune că la nivel de simbol ar fi o reacție adversă în mediul internațional. „Nu poți cu socialiștii, care depind atât de mult de Moscova, să mergi pe o filieră pro-europeană, n-o să-ți dea voie”, spune liderul PPEM. Totuși, liderii socialiști, în opinia lui, știu foarte bine că doar UE va ajuta Republica Moldova.