Iurie Ciocan: „Alegerile de orice tip în R. Moldova nu pot fi fraudate” (INTERVIU)

  • 20 Februarie 2016 12:39
Iurie Ciocan: „Alegerile de orice tip în R. Moldova nu pot fi fraudate” (INTERVIU)

Alegerile de orice tip în Republica Moldova nu pot fi fraudate. Cel puțin așa consideră președintele în exercițiu al Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan.

În cadrul emisiunii ”Interviul săptămânii” la Radio Chișinău, Iurie Ciocan a menționat că în rezultatul mai multor modificări legislative, procesul electoral, ca și procedură democratică a devenit unul transparent, care exclude orice schemă de fraudare.

În același timp Iurie Ciocan, susține că în Republica Moldova cea mai mare problemă a alegătorilor rămâne că aceștia votează în mod inconștient, fără a-și forma o părere obiectivă despre concurenții electorali. Un aport consistent în această privință îl aduc mass-media, care de cele mai multe ori au tendința de a manipula cetățenii.

”Astăzi, în perioada de creștere,de devenire a Republicii Moldova ca și democrație, ne ciocnim cu anumite provocări legate de manipularea informațională. Aici ar trebui să găsim miezul, sau nodul Gordian al problemei. Pe perioada campaniilor electorale și între alegeri instituțiile, mass-media ori politicienii  comunică cu alegătorii, servindu-le anumite informații. Alegătorii, după o anumită perioadă încep a crede în ceea ce aud. De nivelul de cultură și de informare a fiecăruia dintre alegători depinde pentru cine își vor da votul la alegeri. Avem de muncit. În primul rând trebuie să educăm alegătorii. Pentru că de cele mai multe ori aceștia se lasă manipulați. Aceasta este meseria politicienilor, dar fiecare dintre noi are obligația să fie conștient, să se informeze din mai multe surse și să se bazeze pe propria concluzie”,a menționat Iurie Ciocan.

Referindu-se la provocările din perioada mandatului săi, Iurie Ciocan a menționat reticența formațiunilor politice de a se conforma prevederilor noii legi privind finanțarea partidelor.

”Provocarea cea mai mare, probabil, ține de reformarea sistemului de finanțare a partidelor politice. Aici am întâmpinat o rezistență majoră din partea clasei politice. Și nu e vorba doar de formațiunile aflate la guvernare.  Nu atât de ușor și nu din prima partidele politice au acceptat regulile de transparență în finanțare, în cheltuieli. În prezent CEC întâmpină o mare rezistență legată de transparentizarea calității de membru de partid. Paradoxal, dar multe formațiuni țin în secret numărul și numele membrilor. Mai mult, partidele nu fac publică nici mărimea cotizațiilor de membru, cu toate că de aceste detalii depinde mărimea finanțării fiecărui partid în parte”, a subliniat președintele în exercițiu al CEC.

Întrebat dacă dorește să-și păstreze funcția de președinte al Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan a menționat că pe perioada în care a deținut acest mandat a întreprins un șir de măsuri pentru modernizarea instituției și racordarea legislației în domeniu la standardele internaționale, iar un nou termen în fruntea CEC i-ar permite să finalizeze mai multe proiecte.

”Eu am și vârsta și cunoștințele necesare pentru a face față acestei funcții în continuare. Pentru mine această activitate a devenit o profesie de mulți ani. De 13 ani de când sunt la CEC văd această muncă ca și profesie, nu ca și mandat dat de politicieni pentru a rezolva anumite sarcini de scurtă durată în folosul unui sau altui candidat politic. Mă simt un profesionist la locul meu de muncă, având anumite viziuni cum ar trebui să se dezvolte în continuare sistemul, instituția electorală în sine. Și sincer, mi-ar plăcea să pot continua”, a menționat Iurie Ciocan.

Iurie Ciocan a fost membru al Comisiei Electorale Centrale din anul 2003 până în anul 2005, iar din anul 2005 până în anul 2011 a deținut funcția de secretar al CEC. Începând cu 2011 este președinte al Comisiei Electorale Centrale din Republica Moldova. Tot el deține titlul științific de Doctor în științe politice și titlul onorific Doctor Honoris Causa al Academiei Internaționale de Informatizare pe lângă ONU.

INTERVIU:

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
1,24
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:3,09 m/s
Sat
6
Sun
9
Mon
10
Tue
11
Wed
12
Arhivă Radio Chișinău