Italia vrea să transforme suferința în avantaj cu tratamentul experimental cu sângele pacienților infectați

  • 16 Aprilie 2020 09:11
Italia vrea să transforme suferința în avantaj cu tratamentul experimental cu sângele pacienților infectați

Timp de aproape o lună, Italia a fost focarul mondial al pandemiei, după ce a depășit cu mult cazurile și decesele înregistrate în China. În contextul în care numărul persoanelor infectate a început să scadă, medicii din peninsulă lucrează la un tratament creat din sângele celor care s-au vindecat.

Medicii italieni lucrează la un tratament realizat din plasma sanguină a celor care s-au vindecat de Covid-19, scrie CNN.

„Am avut un focar atât de mare, încât acum avem foarte mulți potențiali donatori. Ceva bun poate ieși din asta. ”, a spus dr. Fausto Baldanti, virusolog la Spitalul Universitar din regiunea nordică a Lombardiei. 

El speră că „acest tratament cu plasmă poate fi crucial pentru controlul infecției la pacienții internați în secțiile de terapie intensivă”.

Persoanele care se recuperează după o infecție, dar nu au prezentat niciodată simptome, dezvoltă anticorpi în plasma sanguină. Anticorpii aceștia pot fi transferați la o altă victimă, unde ar putea ajuta la neutralizarea virusului din corpul destinatarului.

Timp de zeci de ani, medicii au folosit plasmă sau chiar sânge integral de la pacienții recuperați pentru a trata nou-infectații.

Tratamentul este, însă, doar în faza experimentală în Italia și va depinde foarte mult de dezvoltarea unui test dovedit pentru anticorpii de coronavirus. Testele anticorpilor, cunoscute și sub denumirea de teste serologice ar putea fi terminate până la finalul lunii aprilie.

„Sperăm să avem un test serologic (test de sânge) care să fie aprobat pentru a testa dacă cineva are anticorpi până la sfârșitul lunii aprilie. În acest sens vom începe să selectăm primii donatori”, a declarat Giancarlo Maria Liumbruno pentru CNN.

 „Această inițiativă ne-ar permite să testăm 1.700.000 de donatori de sânge în Italia, pentru a vedea cine a fost infectat și a dezvoltat anticorpi”, a spus el.

Odată ce un test de anticorpi este aprobat, Italia intenționează să-și deschidă băncile de sânge pentru ca persoanele cu anticorpi coronavirus să înceapă să doneze, a spus Liumbruno.

Companiile care lucrează la dezvoltarea tratamentului cu plasmă spun că acesta ar putea fi gata în trei până la șase luni

„Inițial vom folosi plasma de la aproximativ 100 de pacienți care și-au revenit din Covid-19 pentru a dezvolta o doză care poate fi injectată prin mijloace intravenoase sau intramusculare”, a explicat Dr. Alessandro Gringeri.

„Vom genera o terapie cu imunoglobulină derivată din plasmă, care poate fi administrată fie la pacienții care suferă de Covid-19, fie la lucrătorii din sistemul medical pentru a le oferi imunizare pasivă temporară”, a explicat specialistul care lucrează la dezvoltarea tratamentului.

Compania intenționează să înceapă colectarea plasmei de la pacienții convalescenți până la sfârșitul lunii mai, cu speranța de a avea un prototip al tratamentului până la sfârșitul lunii septembrie, a spus Gringeri.

Dacă teoria se dovedește a fi reușită în practică, tragedia Italiei se poate transforma într-o soluție.

Sursa:Digi24

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
3,29
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău