Italia și Marea Britanie au operat ultimul zbor de evacuare din Afganistan

  • 28 August 2021 18:15
Italia și Marea Britanie au operat ultimul zbor de evacuare din Afganistan

Operațiunile de urgență derulate pentru evacuarea afganilor de pe aeroportul din Kabul se apropie de final, pe fondul îngrijorărilor legate de posibile atacuri ale jihadiștilor asupra aeroportului. Ultimul zbor programat de Italia a decolat sâmbătă din Kabul și a ajuns la Roma.

Autoritățile din Marea Britanie au declarat că ultimul zbor alocat civililor a părăsit deja Kabulul. Statele Unite au avertizat că ar putea avea loc noi atacuri asupra aeroportului din capitala afgană, iar Ambasada SUA în Afganistan a îndemnat cetățenii americani să evite zona aeroportului și să plece imediat dacă se află deja în zona porților acestuia. În Kabul au avut loc sâmbătă proteste, sute de persoane demonstrând în fața unei bănci, în încercarea de a-și retrage banii.

Mulți afgani și-au pierdut locurile de muncă și nu și-au primit salariile în ultimele săptămâni, alții depun eforturi pentru a găsi mâncare pentru familiile lor. ONU a avertizat că, fără ajutor, Afganistanul se va confrunta cu o cruntă criză umanitară.

Sursa:BBC/RADOR

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-1,76
Ceață
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău