Italia elimină carantina pentru cei veniți din UE, Marea Britanie și Israel

  • 14 Mai 2021 15:14
Italia elimină carantina pentru cei veniți din UE, Marea Britanie și Israel

Ministerul Sănătății din Italia va elimina din 16 mai obligativitatea efectuării perioadei de carantină de cinci zile pentru persoanele provenite din Uniunea Europeană, Marea Britanie și Israel, cărora li se va cere doar un test negativ pentru coronavirus realizat cu 48 de ore înainte de intrarea în țară, relatează vineri EFE.

Măsura, care a fost aprobată pentru Săptămâna de Paștele catolic, prevedea o perioadă de carantină de cinci zile pentru orice persoană care a stat timp de două săptămâni în una dintre cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene.

Pe de altă parte, Ministerul a prelungit măsurile restrictive pentru zborurile provenite din Brazilia.

Se experimentează, de asemenea, așa numitele zboruri libere de COVID-19 pe aeroporturile din Veneția și Napoli, precum și pe cele din Milano și Roma, pentru zborurile provenite din Canada, Japonia, Emiratele Arabe Unite și Statele Unite, se informează într-o notă.

Italia a interzis în urmă cu câteva săptămâni zborurile provenite din Sri Lanka, India și Bangladesh, o măsură menită să frâneze pătrunderea în țară a variantei indiene de SARS-CoV-2.

Se permite intrarea în Italia din aceste țări doar călătorilor de naționalitatea italiană.

Sursa: AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
14,96
Cer senin
Umiditate:38 %
Vint:4,12 m/s
Tue
15
Wed
17
Thu
17
Fri
16
Sat
18
Arhivă Radio Chișinău