Dante Alighieri a murit exact în urmă cu 700 de ani, pe 14 septembrie 1321, bolnav de malarie, repudiat și exilat din Florența sa natală, într-o țară care va mai aștepta încă cinci secole pentru a putea exista ca stat.

Dante a contribuit la nașterea limbii italiene, alegând dialectul toscan mai degrabă decât latina pentru a scrie capodopera sa. "Divina Comedie" este o călătorie imaginară în infern, purgatoriu și paradis publicată la începutul secolului al XIV-lea.

Succesul acesteia i-a îndemnat și pe alți autori ai Renașterii, ca Petrarca și Boccacio, să scrie în acest dialect punând astfel bazele limbii italiene moderne. Instituția ce are ca misiune difuzarea în lume a limbii italiene se numește de altfel "Societa Dante Alighieri".

În mod curios, ziua națională a poetului marcată sub numele ''Dantedi'' nu are legătură nici cu moartea nici cu anul nașterii sale (în 1265, deși nu se știe exact), ci cu ziua în care se crede că Dante a început să scrie ''Divina Comedie", la 25 martie.

Capodoperă a literaturii universale, ''Divina Comedie" se întrepătrunde cu viața lui Dante deoarece cuprinde gândurile, sentimentele și trăirile marelui poet.

Însă la șapte secole după moartea autorului său, opera sa poate fi citită, nu doar ca o conjuncție perfectă a ideilor Evului Mediu cu începutul Renașterii, ci și sub o nouă focalizare, având similitudini cu vremurile noastre.

Dintre cele trei etape - Infernul, Purgatoriul și Paradisul - pe care le parcurge Dante prin călătoria în lumea de dincolo, Infernul, prin care este însoțit de poetul clasic Vergiliu, este cea în care "summo poeta" își exprimă cu cea mai mare claritate ideile asupra unor teme multiple, de la filosofie și până la dragoste, trecând prin politică și religie.