Italia cere o mai mare responsabilitate a UE în fața crizelor internaționale
-
04 Septembrie 2021 20:15
Președintele Italiei, Sergio Mattarella, și ministrul apărării Lorenzo Guerini au cerut sâmbătă ca Uniunea Europeană să-și asume o mai mare responsabilitate în fața crizelor internaționale, să înceteze să mai acționeze cu timiditate și să joace un rol activ în stabilitatea și pacea mondiale, transmite EFE, potrivit Agerpres.
Niciunul dintre cei doi nu s-a referit în mod explicit la Afganistan, însă declarațiile lor survin la câteva zile după ce prim-ministrul italian Mario Draghi a criticat poziția UE în gestionarea crizei afgane și a spus că aceasta dovedește sărăcie" în ceea ce privește confruntarea fenomenului migrației.
La Forumul de dialog European House - Ambrosetti, care se desfășoară sâmbătă și duminică în orașul italian Cernobbio (nord), pe malul lacului Como, Mattarella a declarat într-un discurs că UE trebuie să contribuie la promovarea "păcii, dezvoltării, securității și stabilității internaționale" și că are nevoie de "o politică externă și de securitate comună".
"Este vorba despre o chestiune în care UE s-a mișcat până acum cu prea multă timiditate și care, din contră, reprezintă continuarea naturală a acestei suveranități comune, menită totodată să garanteze cetățenilor europeni continuarea unei experiențe de creștere și progres. Europa nu-și poate permite luxul de a lipsi din scenariile și evenimentele ale căror consecințe reverberează asupra țărilor care fac parte" din blocul european, a avertizat el.
La rândul său, ministrul apărării italian a declarat - potrivit unui comunicat de presă - într-o întrevedere la Washington cu omologul său american, Lloyd Austin, că este nevoie de "o mai mare asumare a responsabilității din partea Uniunii, nu în opoziție, ci în deplină sinergie cu NATO". "Promovarea dezvoltării capacității militare europene trebuie interpretată ca o acțiune naturală și coerentă pentru întărirea pilonului european al Alianței Atlantice", a subliniat Guerini.
Prezent la Forumul de la Cernobbio, ministrul economiei din Franța, Bruno Le Maire, a pledat și el pentru "o Europă mai puternică" ce-și construiește "independența politică" și o "suveranitate tehnologică", în loc să se cantoneze în rolul de "piață comună", transmite AFP.
"Vrem să ne batem pentru o Europă care își ocupă locul de mare putere în lume, alături de Statele Unite și de China" și care "apără un anumit număr de valori". Printre aceste valori figurează "solidaritatea între națiuni" și "un model de dezvoltare economică respectuos cu mediul", a explicat Le Maire, a cărui țară va prelua în ianuarie președinția semestrială a Consiliului UE.
"Nu există suveranitate politică fără suveranitate tehnologică. Nu putem fi suverani din punct de vedere politic când depindem de străinătate pentru semiconductori, baterii electrice sau spațiu", a avertizat oficialitatea franceză. "Trebuie să construim această independență europeană prin relocalizarea producțiilor industriale și prin construirea de noi rețele de merit în sectoare precum hidrogenul, inteligența artificială, bateriile electrice, biotehnologiile sau sănătatea", a explicat el. Pentru a finanța aceste investiții, "este nevoie de uniunea piețelor de capital și de uniunea bancară". "Sperăm să înregistrăm progrese în aceste domenii în care mizele financiare sunt foarte mari", a declarat Le Maire.
Franța caută totodată "să ajungă la un consens european în timpul președinției franceze (a Consiliului UE - n.r.) în ceea ce privește impozitarea minimală" a multinaționalelor, a mai spus ministrul economiei francez. Irlanda, Ungaria și Estonia ezită să adere la acordul încheiat în iulie de țările din G20 care prevede instaurarea unui impozit mondial de cel puțin 15% asupra profiturilor multinaționalelor și repartizarea mai echitabilă a drepturilor de a taxa aceste companii.
"Nu sunt îngrijorat de capacitatea noastră de a găsi un consens între europeni în ceea ce privește impozitarea internațională... am ajuns la un acord în G7, în G20, la OCDE, dezbaterea politică a evoluat în mod evident", a spus Le Maire. "Am avut discuții constructive cu irlandezii" cu ocazia deplasării președintelui Franței, Emmanuel Macron, la Dublin, la sfârșitul lunii august. "Mai este încă nevoie de discuții și de muncă în acest sens, dar sunt încrezător în capacitatea celor 27 de state membre (ale UE) de a ajunge la un acord", a dat el asigurări.
În ceea ce privește scena politică internațională, Bruno Le Maire a atras atenția că provocările la adresa securității care au apărut după preluarea puterii de către talibani în Afganistan ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru UE. "Europa trebuie să devină superputerea numărul trei, în afară de China și de Statele Unite. Haideți să deschidem ochii, ne confruntăm cu amenințări și nu ne mai putem baza pe protecția Statelor Unite. (...) Afganistanul este un semnal de alarmă", a avertizat Le Maire, adăugând că Europa se confruntă cu amenințări de securitate și în Orientul Mijlociu și în Africa.
Ministrul francez a explicat că Parisul a decis să investească 1,7 miliarde de euro în plus în apărare în acest an și că ar dori să vadă și alte țări europene făcând același lucru.