Italia anunță noi măsuri anti-Covid: Se închid cinematografele, teatrele, sălile de sport și piscinele

  • 25 Octombrie 2020 14:58
Italia anunță noi măsuri anti-Covid: Se închid cinematografele, teatrele, sălile de sport și piscinele

Premierul italian Giuseppe Conte a anunțat duminică înăsprirea restricțiilor impuse pentru a contracara coronavirusul, ce includ închiderea temporară, începând de luni, a cinematografelor, teatrelor, sălilor de sport și piscinelor, informează AFP, citată de Agerpres.

În același timp, barurile și restaurantele nu vor mai avea voie să primească clienți după ora 18.00.

Măsurile, care sunt valabile o lună, până pe 24 noiembrie, vin după publicarea de noi cifre record privind contaminările cu coronavirus și în pofida opoziției guvernatorilor regionali și a manifestațiilor împotriva restricțiilor.

Ultimul bilanț indică circa 20.000 de cazuri noi de contaminare în 24 de ore, totalul de la începutul pandemiei ajungând la peste 500.000, cu 37.000 de decese.

Pe de altă parte, școlile și grădinițele vor rămâne deschise în Italia, 75% din cursurile din licee și universități desfășurându-se în schimb online. Totodată, populația este îndemnată să evite pe cât posibil transportul în comun și deplasările în afara comunității.
 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
0,52
Câțiva nori
Umiditate:95 %
Vint:6,17 m/s
Fri
0
Sat
1
Sun
3
Mon
2
Tue
4
Arhivă Radio Chișinău