Istorici: „Există suficiente dovezi care indică sub aspect juridic internațional că foametea din RSS Moldovenească din 1946-1947 este crimă împotriva umanității”

  • 15 Aprilie 2022 16:25
Istorici: „Există suficiente dovezi care indică sub aspect juridic internațional că foametea din RSS Moldovenească din 1946-1947 este crimă împotriva umanității”

Victimele foametei organizate din anii 1946-47 vor fi comemorate mâine, în R. Moldova, la 75 de ani de la cel mai tragic eveniment din istoria Basarabiei. O hotărâre privind marcarea acestui eveniment a fost adoptată recent de Parlament, fiind o premieră în istoria recentă a R. Moldova. O masa rotundă dedicată comemorării victimelor foametei din anii 1946-1947 a fost organizată astăzi de istoricii din R. Moldova.

Foametea organizată în fosta Republică Sovietică Moldovenească este cea mai tragică pagină din istoria noastră, când au murit peste 200 de mii de persoane,  susține, istoricul Anatol Țăranu, autorul volumului Foametea în Moldova Sovietică. Încercări de a institui o acțiune de comemorare a victimelor foametei organizate s-au întreprins chiar din primii ani de la independența R. Moldova, însă, nu au avut sorți de izbândă din cauză că Parlamentul a fost în permanență dominat de fosta nomenclatură sovietică, puternic ancorată în mentalul sovietic, a explicat Anatol Țăranu:

„Trebuie să constat că în Republica Moldova, deșteptarea poporului, prin conștientizarea adevărului a ceea ce este cea mai tragică filă a istoriei naționale, foametea din anii 1946-47, în frunte cu o ripostă înverșunată a colaboraționiștilor din tabăra a ceea ce numim noi Imperialismul Rus, care astăzi a preluat schemele ideologice ale fostei Uniuni Sovietice, faptul că forțele politice considerabile prezentate în Parlament se opun unui asemenea act - comemorarea victimelor foametei postbelice, vorbește despre o maladie serioasă care a atacat societatea moldovenească”.   

Foametea a putut fi evitată, susține istoricul Ion Șișcanu. Aceasta a fost organizată de partidul bolșevic sovietic, iar pentru aceste crime regimul comunist trebuie condamnat la modul cel mai dur, a subliniat istoricul. Ion Șișcanu a menționat că subiectul foametei organizate a fost unul din cele mai secrete episoade în istoria URSS, unde au murit cel puțin două milioane de oameni din această cauză, iar alte două milioane de persoane au fot mutilate:

„Mortalitatea în masă de foamete nu a fost rezultatul secetei, ci a politicii economice și sociale a regimului totalitar comunist și față de populația din RSS Moldovenească,  a sistemului sovietic de acces la produsele alimentare. Responsabilitatea principală pentru decesul sutelor de mii de persoane a RSS Moldovenească aparține conducerii de la Moscova și partidului comunist bolșevic, a Biroului Comitetului Central al Partidului Comunist pentru RSS Moldovenească - o mare pacoste pentru republicile unionale în perioada aceea, a conducerii partidului de la Chișinău și structurilor bolșevice din raioane. Alături de Stalin și conducerea de la Kremlin, vinovați de mortalitate de foame sunt: Comitetul Central al Partidului Comunist din Moldova și primul secretar Sologor, consiliul de miniștri și președintele acestuia Nicolai Coval, împuternicitul Moscovei pentru colectare de cereale, Sîci și alți demnitari care decideau destinul cetățenilor sovietici”.    

Foametea din RSSM a fost o crimă împotriva umanității, care trebuie condamnată la nivel internațional, susține istoricul Lidia Pădureac:

„Există suficiente dovezi care indică sub aspect juridic internațional că foametea din RSS Moldovenească din 1946-1947 este crimă împotriva umanității. Numărul mare de victime, persecuția oamenilor sunt argumente prin care se impune necesitatea condamnării oficiale a regimului de ocupație sovietică pe teritoriile dintre Nistru și Prut și declararea la nivel național  și internațional a foametei provocate de oficialitățile sovieto-comuniste din RSS Moldovenească în anii 46-47 drept crimă contra umanității”.   

Începând din acest an, victimele foametei organizate din anii 1946-1947 vor fi comemorate în cea de-a treia sâmbătă a lunii aprilie, potrivit unei hotărâri a Parlamentului votată de deputații PAS, în timp ce parlamentarii din grupul socialist-comunist și cei din Partidul Șor au părăsit sala de ședințe.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
22,74
Ploaie moderată
Umiditate:71 %
Vint:3,98 m/s
Tue
22
Wed
24
Thu
25
Fri
25
Sat
24

Ultimele știri

Reformele în justiție și combaterea corupției, printre rezultatele Planului de acțiuni al Consiliului Europei anunțate de Mihai Popșoi

Reformele în justiție și combaterea corupției, printre rezultatele Planului de acțiuni al Consiliului Europei anunțate de Mihai Popșoi

ÎPS Antonie a prezidat prima ședință de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului. Prioritățile stabilite

ÎPS Antonie a prezidat prima ședință de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului. Prioritățile stabilite

Zestrea Neamului | Diana Ciobanu: ,,Peste 300 de piese textile restaurate. O viață dedicată patrimoniului” (Audio, Partea I)

Zestrea Neamului | Diana Ciobanu: ,,Peste 300 de piese textile restaurate. O viață dedicată patrimoniului” (Audio, Partea I)

VIDEO | Atacurile ucrainene cu drone devastează flota Rusiei din Marea Azov și închid un coridor „critic”. Numărul uriaș de nave lovite în doar 8 zile

VIDEO | Atacurile ucrainene cu drone devastează flota Rusiei din Marea Azov și închid un coridor „critic”. Numărul uriaș de nave lovite în doar 8 zile

Reacția Judecătoriei Chișinău după perchezițiile CNA la sediul Centru

Reacția Judecătoriei Chișinău după perchezițiile CNA la sediul Centru

UE și Marea Britanie au impus sancțiuni împotriva unor hackeri cu legături în Rusia. Nicușor Dan: România condamnă ferm activitățile cibernetice ostile desfășurate de grupări controlate de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei

OAMENI ȘI IDEI | Alergiile sezoniere. Medicul  Alina Istrate explică cum putem reduce expunerea la polen și ce greșeli trebuie evitate (Audio)

OAMENI ȘI IDEI | Alergiile sezoniere. Medicul Alina Istrate explică cum putem reduce expunerea la polen și ce greșeli trebuie evitate (Audio)

Ambasadorul german a fost invitat la reprezentanța diplomatică română de la Chișinău. Cristian-Leon Țurcanu: „Declarații regretabile și lipsite de fundament”

Ambasadorul german a fost invitat la reprezentanța diplomatică română de la Chișinău. Cristian-Leon Țurcanu: „Declarații regretabile și lipsite de fundament”

Ora de Vârf | Ion Tăbârță: Dacă R. Moldova nu ar fi avut un rol strategic în asigurarea securității regionale, ar fi fost folosită de către Rusia și ar fi devenit un fel de Transnistrie mai mare (Audio)

MAE salută decizia Consiliului UE de a acorda sprijin financiar pentru apărarea antiaeriană a R. Moldova: „Va contribui la siguranța cetățenilor”

MAE salută decizia Consiliului UE de a acorda sprijin financiar pentru apărarea antiaeriană a R. Moldova: „Va contribui la siguranța cetățenilor”

Arhivă Radio Chișinău